Ieri, 2 octombrie, a debutat la Târgu Mureș cea de-a 24-a ediție a festivalului-concurs Medifun, organizat de Liga Studenților
Liberalul reghinean Gabriel Toncean, vicepreședintele Agenției Naționale pentru Sport, a renunțat, ieri, la calitatea sa
Ieri, în cadrul ședinței de Guvern, au fost adoptate două hotărâri care reglementează schimbarea prefectului de Mureș
În episoadele precedente vorbeam despre cum prezumția vinovăției devine premiza tuturor instituțiilor și sistemelor
Funcția de prefect în România a căpătat o importanță excesivă, deviantă de la rolul său esențial, care ar trebui să fie acela
Executivul a aprobat, în ședința de miercuri, Programul de iarnă în sectorul energetic, a anunțat ministrul Energiei, Sebastian Burduja
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a demarat o campanie de promovare a modalităților de exercitare a votului
În timp ce în Cluj-Napoca câinii de companie sunt bineveniți în parcurile publice, unde Primăria a montat automate
Ziua Mondială a Animalelor este o rază de speranțăși un apel la acțiune pentru iubitorii de animale, activiștii și organizațiile
Mierea de Iarbă Neagră sau negruș, o plantă destul de rară în România care se întâlnește în anumite locuri din Munții Apuseni
07:00 Telejurnal matinal; 10:00 Agrostrategia; 11:00 1989 - Decembrie roșu; 12:30 Parlamentul României; 13:00 Oamenii
Noaptea Albă a Galeriilor (NAG) revine la Târgu Mureș în weekend-ul 4-6 octombrie 2024, în mai multe galerii de artă
Prin Hotărâre de Guvern, Bugetul Secretariatului de Stat pentru Culte se suplimentează cu 26,2 milioane lei, pentru achiziționarea
Convocarea jucătoarelor mureșene, Tamaș Crina, Manta Melisa Olimpia și Codruța Lazea-Micu, componente
Ediția 2024-2025 a Cupei României la handbal masculin, turul I, a început în prima zi a lunii octombrie cu trei partide.
Bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale va fi suplimentat cu 2 miliarde lei, credite de angajament
Marți, 1 octombrie 2024, în ziua Praznicului Acoperământului Maicii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu
Israelul l-a declarat, ieri, pe secretarul general al ONU António Guterres „persona non grata" și i-a interzis intrarea în țară,
Nu este normal ca Europa de Est să plătească pentru energie prețuri mult mai mari decât Europa de Vest, așa cum s-a întâmplat
Ministerul Educației și Agenția Națională pentru Sport au semnat marți, 1 octombrie, protocolul de colaborare
O Hotărâre de Guvern adoptată în ședința de ieri a Guvernului prevede alocarea suplimentară a sumei de 192,5 milioane lei