Monthly Archives: iulie 2024
-
Premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD, a transmis, marți seară, un mesaj, după ce tricolorii s-au oprit în optimi la Euro 2024.
-
Evacuăm, cărăm moloz, gunoi, deşeuri, mobilier din orice spaţiu, debarasez. 0748 91.73.87. (b.f. 2/14289)
-
Vara se deschide cu un proiect ce reunește sufletele pasionate de știință, care își găsesc liniște în artă. Dorind să aducă știința
-
Eliberarea pașaportului simplu temporar se va realiza doar în situații obiective și urgente, ce exclud cazurile în care deplasarea
-
Aproximativ 66% dintre români își vor petrece concediul în România, iar unul din patru spun că bugetul alocat anul acesta
-
Numărul firmelor dizolvate a crescut cu aproape 16% în primele cinci luni din acest an, până la 19.229, față de 16.608
-
39% dintre românii chestionați sunt mulțumiți față de modul în care sistemul public de sănătate îi servește, arată studiul
-
Perioada de înscriere în învățământul profesional și dual pentru anul școlar 2024 - 2025 se prelungește până pe 11 iulie, a anunțat
-
Circulația pe Valea Oltului ar putea fi închisă, pentru o lună, începând din 8 iulie, cu implicații majore atât pentru cei care se află
-
Primăria comunei Brâncovenești invite pe cei interesați la „Zilele satului" din 5 - 7 iulie 2024 și la tradiționalul „Târg al cireșelor"