Monthly Archives: iulie 2024
-
Luni, au început lucrările de reparații capitale la podul rutier de peste râul Mureș și Luduș. Primăria orașului a anunțat
-
La Reghin au început lucrările de construire a Bazinului de înot didactic. Investiția, în valoare de peste 14 milioane de lei
-
Reconfirmarea solidității relației transatlantice, bazate pe unitatea și solidaritatea aliată și a rolului esențial al acesteia pentru prezervarea
-
Inspectoratul Școlar Județean Mureș a centralizat rezultatele finale (după contestații) înregistrate la Evaluarea Națională
-
Adina Rusu, președinte al Colegiului Teritorial al Dieteticienilor din județul Iași, a declarat pentru Agerpres că, în această perioadă,
-
112.600 de persoane au participat, timp de cinci zile, la cea de a șasea ediție a Festivalului VIBE organizat în Sângeorgiu de Mureș
-
Bogdan Despescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne (MAI), a declarat luni că premierul a solicitat ministerului
-
Ediția a 29-a a Festivalului Sighișoara Medievală, programată să se desfășoare în perioada 26 - 28 iulie, va fi organizată în preajma
-
Prin Ordinul nr. 4.804/2024 al ministrului Educației, au fost stabilite cuantumurile burselor pentru anul 2025, oferite de stat
-
După publicarea rezultatelor de la examenul de Bacalaureat 2024 au apărut acuzații despre presiuni exercitate asupra grupurilor