Monthly Archives: iulie 2024
-
Având în vedere volumul crescut de legume și fructe din producția autohtonă, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
-
Din ce în ce mai mulți oameni, în special tineri și studenți, sunt nevoiți să își caute o chirie din cauza prețurilor ridicate
-
Municipiul Iași a găzduit, zilele trecute, două competiții de canotaj rezervate juniorilor, organizate de Federația Română
-
Etapa inaugurală a noii ediții a campionatului Superligii de fotbal s-a încheiat luni, 15 iulie, cu jocurile FC Botoșani - Oțelul Galați
-
Terenurile de baschet din Parcul Municipal din Tg. Mureș sunt arhipline în perioada 16-20, respectiv 22-27 iulie.
-
Campionatul European de Tineret la tir cu arcul a fost organizat la Ploiești. Sportivul Tamás Móréh de la CSM Tg. Mureș
-
Echipa masculină Under 19 de tenis de masă a României, formată din Dragoș Bujor, Iulian Chirița, Andrei Istrate și Darius
-
Pentru a facilita lucrările la prima parcare subterană din spatele Hotelului Parc, începând de vineri, 19 iulie 2024, ora 18:30
-
O lege care conține această prevedere a fost promulgată marți, de președintele Klaus Iohannis.
-
Începând de ieri, în incinta primăriei Sâncraiu de Mureș este amenajat un punct de prim ajutor și hidratare unde, prin intermediul