Monthly Archives: octombrie 2022
-
* “Lui Dumnezeu îi mulțumesc pentru tot ce mi-a dat și mă străduiesc să înmulțesc talentul pe cât mi L-a încredințat. Întotdeauna
-
Nașterea unui copil este un amalgam de emoții - bucurie, anxietate, nerăbdare sau teama de necunoscut, pentru toți membrii familiei
-
Banca Națională a României (BNR) a lansat în circuitul numismatic, începând cu data de 17 octombrie 2022, o monedă din argint
-
Vremea se va răci semnificativ către sfârșitul acestei săptămâni, însă după 22 octombrie și până la finele lunii octombrie se va încălzi
-
Vineri, 14 octombrie 2022, a avut loc prima livrare de legume de la producătorii români către magazinele Carrefour România,
-
În Ședința Guvernului din 12 octombrie 2022 au fost adoptate trei Hotărâri prin care se creează cadrul legal pentru acordarea
-
Aflat la cel de al treilea mandat de primar, Victor Prodan gospodărește localitatea poate cu cea mai mare rată de dezvoltare
-
Aderarea României la spațiul Schengen va contribui la accelerarea schimburilor comerciale în interiorul Uniunii Europene (UE)
-
Eurodeputatul PSD Victor Negrescu a fost ales în funcția de vicepreședinte al Partidului Socialiștilor Europeni la Congresul
-
În plin scandal legat de achiziționarea, gestionarea și costurile vaccinurilor anti-Covid, precum și a neîncrederii în eficacitatea acestora