Monthly Archives: septembrie 2022
-
Primarul din Târgu Mureș, Soós Zoltán, a declarat, joi, la finalul etapei a II-a a Turului Ciclist al României, că municipiul este pe harta
-
Prezent la Sibiu, unde a lansat cel mai mare program de reîmpădurire, pe atunci Prințul de Wales, s-a adresat auditoriului
-
În primăvara lui 2020 a apărut un videoclip narat de Prințul Charles care îi îndeamnă pe români să își petreacă vacanțele în România
-
Regele Mihai era verișor de gradul al treilea cu Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, fiind stră-strănepot al Reginei Victoria a Marii Britanii.
-
În Sângeorgiu de Pădure a fost inaugurat, în 2019, un Muzeu dedicat Claudiei Rhedey, care are o legătură foarte strânsă cu istoria
-
Un schelet descoperit în urmă cu doi ani într-un colț îndepărtat al insulei Borneo, în peștera Liang Tebo din Indonezia, “rescrie” istoria
-
România turistică va fi promovată în rândul tinerilor din întreaga lume prin intermediul European Youth Card și International Student
-
Astăzi, 10 septembrie, de la ora 15, are loc inaugurarea Sălii de sport de la Tăureni. Valoarea investiției este de 860.000 de euro
-
A 16-a ediție a Festivalului Internațional de Blues de la Sighișoara se află la final.
-
Pierre de Ronsard (n.11 septembrie 1524, La Possonniére Castle, Franța - d. 27 decembrie 1585, La Riche, Franța) a fost un poet