Monthly Archives: august 2022
-
În vara anului 1940, România Mare, visul milenar al întregului neam românesc s-a prăbușit în doar câteva luni. Artizanul principal
-
În perioada 17-18 august, pompierii mureșeni au fost solicitați în cadrul a 78 de intervenții, după cum urmează: trei incendii,
-
Psihologii au identificat la unele persoane aversiune față fericire, fără ca acestea să aibă un motiv rațional în acest sens. În termeni de specialitate
-
Ieri s-a desfășurat, la Sala Polivalentă din Târgu Mureș, prima ediție a evenimentului “Kangoo Jumps Summer Challenge”
-
Sâmbătă, 20 august, începând cu ora 11, la Galeria de Artă “Unirea” din Târgu-Mureș (Piața Republicii nr. 9), are loc vernisajul
-
În perioada 19-21 august se desfășoară, în Parcul Municipal din Târgu Mureș, Zilele Culturale ale Romilor.
-
Biserica Evanghelică a demarat un proiect de refacere a acoperișului bisericii gotice din Hetiur, construită în secolul al XV-lea, aflată
-
De câțiva ani buni încoace a devenit pentru mine o obișnuință să particip la evenimente religioase și inedite, care mi-au insuflat dorința
-
A trecut o lună de când, printr-o Adresă oficială, Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie “George Emil Palade” din Târgu Mureș
-
Turul I al Cupei României la fotbal, ediția 2022-2023, s-a disputat într-o singură manșă, miercuri, 17 august. Unirea Ungheni