Monthly Archives: iunie 2022
-
Luni, 20 iunie, a început Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Acest post durează opt zile, până la sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel
-
Amintim cititorilor noștri că astăzi, 22 iunie, ora 17, în Piața Victoriei din Târgu-Mureș, vor avea loc festivitățile de inaugurare a Grupului Statuar ,,Școala Ardeleană”.
-
Înainte de a vorbi despre Al doilea armistițiu de la Compiégne, trebuie reamintit Primul, tratatul acestuia fiind semnat într-un vagon de tren
-
-
Federația Română de Darts anunță că târgumureșeanul Laszlo Kadar, “The Teacher” cum este cunoscut, continuă seria rezultatelor internaționale
-
David Popovici a scris istorie în sportul românesc după ce a câștigat aurul la Campionatul Mondial de Natație de la Budapesta.
-
Etapa a 4-a a Cam-pionatului Național de Raliuri pe Asfalt Betano, și anume “Raliul Bucovinei”, a fost programată în zilele de 17-18 iunie
-
Ladislau Bölöni a fost în negocieri cu FRF pentru preluarea echipei naționale, dar în cele din urmă a ajuns pe banca tehnică a clubului
-
Echipa masculină de sabie a României a ocupat locul 5 la Europenele din Antalya, iar echipa feminină de floretă s-a clasat a opta
-
Conceptul de națiune modernă este definit, în general, printr-o sumă de trăsături caracteristice ale unei / unor comunități omenești