Monthly Archives: ianuarie 2022
-
După întoarcerea Sa de la templul din Ierusalim, unde rămăsese, la doisprezece ani, Iisus s-a aflat în Galileea, în cetatea Nazaret
-
Pentru a acoperi deficitul de forță de muncă înregistrat în domenii precum cel al construcțiilor de clădiri, de drumuri, în restaurante
-
Românii își schimbă de la an la an preferințele în materie de turism. Acest lucru a fost reflectat în topul din acest an, stațiunile montane
-
Cercetătorii japonezi de la Universitatea Juntendo din Tokyo, citați de descopera.ro, susțin că au realizat un vaccin împotriva bătrâneții,
-
Suntem în 2022 și, dacă aceste aspecte se perpetuează, atunci omenirea ÎNCOTRO va merge? Societatea contemporană adâncește, pe zi ce trece
-
Expresii precum “afterschool”, “breaking news” și “all inclusive” au fost introduse de astăzi, oficial, în noul DOOM.
-
Motto: “Plăcerea-n viață și-o găsește fiecare-n felul lui” (Shakespear, Sonetul XCI)
-
Ministerul Finanțelor (MF) a planificat, în luna ianuarie 2022, împrumuturi de la băncile comerciale de 4,4 miliarde de lei, din care 300 milioane
-
CNSU a adoptat în ședința de miercuri propunerea privind prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul țării, pentru o perioadă
-
În cadrul unei întâlniri de lucru convocate, luni, de prim-ministrul Nicolae Ciucă, la care au fost prezenți miniștrii: Energiei, Economiei