Monthly Archives: octombrie 2021
-
Direcția de Asistență Socială (DAS) Târgu-Mureș încurajează, îndrumă și este alături de persoanele interesate să desfășoare
-
Banca Națională a României anunță că va lansa în circuitul numismatic, începând cu data de 25 octombrie 2021, o monedă
-
Anul acesta, 2021, a fost proclamat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române “Anul Comemorativ al celor adormiți în Domnul”.
-
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, face un apel către români să ia “foarte în serios pandemia” și să asculte
-
Agenția Națională de Transplant a anunțat, marți, că s-a realizat o nouă prelevare de organe de la un pacient aflat în moarte cerebrală
-
Municipiul Târgu-Mureș, prin Direcția de Asistență Socială (DAS), începe acordarea tichetelor sociale pentru grădiniță, potrivit prevederilor
-
Până ieri, 20 octombrie, în județul Mureș au fost confirmate 30.569 de cazuri de persoane infectate cu virusul SARS-COV-2
-
După modul în care au decurs evenimentele postdecembriste în România, cu formarea partidelor politice, și a structurilor
-
Sper că toată lumea, vaccinată sau nevaccinistă, știe că boala asta, COVID, nu are, propriu-zis, leac.
-
* “Cât timp nu se va putea proba că materia sau forțele fizice pot să raționeze, suntem obligați să considerăm orice legătură