-
DRUMUL FRUMOS AL DOCTORIȚEI
Dar când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub lege: În acest moment
-
NUMĂRUL CĂSNICIEI ȘI VIITORUL FAMILIEI
Numerologii susțin că cele mai importante evenimente din viața noastră, precum data nașterii sau data nunții, captează vibrațiile
-
HOROSCOPUL LUNII AUGUST 2020
Zilele lungi și temperaturile ridicate, frecvente în luna august, afectează pe toată lumea - afirmă astrologica.ro, iar concentrarea
-
70 MILIOANE LEI PENTRU PLATA LUCRĂRILOR DE REABILITARE TERMICĂ A BLOCURILOR DE LOCUINȚE
Zilele trecute, Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației a aprobat transferul a 70 de milioane de lei pentru lucrări
-
ALEGERILE LOCALE ȘI AȘTEPTĂRILE ALEGĂTORILOR
Președintele Autorității Electorale Permanente, Constantin Florin Mitulețu Buică, a precizat că, începând de miercuri, 29 iulie
-
ÎNȚELEPCIUNEA CREȘTINĂ
Este Judecata creștinului și chibzuirea de a se purta astfel în viață, încât să nu supere pe nimeni, prin faptă sau vorbă, pe Dumnezeu și ...
-
ORGANIZAȚIA MONDIALĂ A SĂNĂTĂȚII: „GUVERNELE POT INTERZICE PROTESTELE PE MOTIVE DE SĂNĂTATE PUBLICĂ!"
În condițiile în care protestele care au loc în prezent, pe glob, riscă să devină focare de infecție cu Covid-19, Organizația Națiunilor Unite
-
IN MEMORIAM ANTOINE DE SAINT-EXUPÉRY „LIMPEDE NU VEZI DECÂT CU INIMA. MIEZUL LUCRURILOR NU POATE ...
Antoine de Saint-Exupéry s-a pierdut în deșertul atât de iubit, după ce avionul i-a fost doborât deasupra Mediteranei.
-
SCOATEREA SFINTEI CRUCI - O MARE SĂRBĂTOARE A CREȘTINĂTĂȚII
Astăzi, 1 august, prăznuim scoaterea Sfintei Cruci. Este demn de știut că, odinioară, această sărbătoare constituia un prim pas în cinstirea
-
REGELE FERDINAND I - CUVÂNTARE LA MĂNĂSTIREA PUTNA, LA MORMÂNTUL LUI ȘTEFAN CEL MARE ȘI ...
Călcând pentru întâia oară pământul frumoasei Bucovine, readusă la sânul patriei mume, am socotit ca o sfântă datorie ca întâiul