-
“SĂ NE CUNOAȘTEM MAI BINE!”
Programul educativ “Să ne cunoaștem mai bine!”, de la Grădina Zoologică din Târgu-Mureș, a continuat sâmbătă, 11 iulie 2020
-
LA GRINDENI, COMUNA CHEȚANI: AU ÎNCEPUT LUCRĂRILE PENTRU PARCUL DE AGREMENT
Recent am publicat un amplu material despre activitatea primarului din Chețani. După cum am obișnuit deja cititorii noștri
-
LANSAREA PRIMEI SONDE SPAȚIALE ARABE SPRE MARTE VA AVEA LOC PE 15 IULIE
Emiratele Arabe Unite, care au trimis un astronaut în spațiu în 2019, vor lansa pe 15 iulie prima sondă spațială arabă spre planeta Marte
-
ABSURDITATEA, STUPIZENIA, INEPȚIA SE POT IVI ȘI LA UN RECENT ALFABETIZAT LA CURSURI SERALE, ȘI ...
Greșeli inadmisibile, cu urmări catastrofale, la știutori și la neștiutori, care iau decizii, sunt cu duiumul în sprijinul afirmației.
-
ATELIERUL - ȘCOALĂ A ASOCIAȚIEI ARTIȘTILOR PLASTICI MUREȘ DIN TÂRGU-MUREȘ
- Convorbire cu profesorul Vasile Mureșan, artist plastic profesionist -
-
NELU TĂTARU DESPRE LEGEA CARANTINĂRII ȘI IZOLĂRII: ESTE MARE NEVOIE DE ACEASTĂ LEGE
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat luni seară că este “mare nevoie” de legea carantinării și izolării și a dat asigurări
-
ORGANIZAȚIA PENTRU ALIMENTAȚIE ȘI AGRICULTURĂ (FAO) OMENIREA SE VA CONFRUNTA CU O CRIZĂ ALIMENTARĂ DE ...
La nivel global, pandemia COVID-19 pune în pericol major atât viața oamenilor
-
CANCERUL PANCREATIC, STOPAT PRIN MANIPULAREA GENETICĂ A COLESTEROLULUI
Cercetătorii americani de la Laboratoarele Cold Spring Harbor, citați de descopera.ro, au ajuns la concluzia că dezvoltarea celulelor
-
SOLUȚII PENTRU AMENAJAREA TORENȚILOR CARE PROVOACĂ INUNDAȚII
Amenajarea torenților este o problemă de importanță națională, însă nu există, în prezent, vreo autoritate în domeniu