-
NE-AM INTERESAT PENTRU DUMNEAVOASTRĂ! PLĂȚI PENTRU BENEFICIARII PROGRAMULUI DE TOMATE
Programul de sprijin pentru tomate, cultivate în sere sau solarii, cu ajutorul căruia producătorii agricoli din România sunt susținuți, se află în al treilea
-
LA MULȚI ANI, DOMNULE IOAN IACOB, LA 90 DE ANI!
Sâmbătă, 22 iunie a.c., domnul Ioan Iacob și-a aniversat ziua de naștere împreună cu frumoasa sa familie, într-un cadru foarte primitor, la un restaurant.
-
PROIECT: SUBVENȚII PENTRU ANGAJAREA ȘOMERILOR DE PESTE 45 DE ANI
Mai mulți parlamentari din PNL au depus la secretariatul Camerei Deputaților un proiect de modificare a Legii nr.76/2002, privind sistemul asigurărilor pentru șomaj
-
CEA MAI VÂRSTNICĂ PERSOANĂ DIN EUROPA A MURIT LA 116 ANI
Giuseppina Robucci, cea mai vârstnică locuitoare din Europa și a doua cea mai bătrână persoană din lume, a decedat marți, 18 iunie, la 116 ani, ...
-
AMBALAJELE, SURSA CONTAMINĂRII CU SUBSTANȚE CHIMICE NOCIVE A PRODUSELOR ALIMENTARE
În prezent, se acordă atenție în privința îmbunătățirii calității ambalajelor în care sunt împachetate produsele alimentare, mai ales a calității materialelor
-
CONDUCEREA UDMR, “MUȘTRULUITĂ” DE STUDENȚII MEDICINIȘTI MAGHIARI
Reprezentanții Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu-Mureș (UMFST) și cei ai liniei de studii maghiare au reluat, vineri
-
PATRIA, IUBIREA ȘI... GRIGORESCU
Sub aripa albastră a Cerului meu Sfânt / Mă rog Ție, Bun Tată, să vii pe Pământ, / S-atingi România cu Sfânt Numele Tău, / ...
-
INVITAȚIE
Societatea Cultural-Patriotică “Avram Iancu” - Filiala Târgu-Mureș, Despărțământul Central Județean Mureș al ASTREI Vă invită la conferința: “AVRAM IANCU
-
CONFERINȚĂ ȘI LANSARE DE CARTE, LA REGHIN
Primăria și Consiliul Local Reghin, Biblioteca Municipală “Petru Maior” Reghin, Asociația Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Reghin, Despărțământul
-
SÂNZIENELE - BĂTĂI ÎN POARTA SOARELUI
Pentru mulți dintre noi, an de an, ziua de Sânziene trece așa cum vine, pe nesimțite, și fără să schimbe ceva în fluxul continuu al ...