-
Înălțarea la cer a Domnului Iisus Hristos
La 40 de zile de la Duminica Învierii, adică în joia din săptămâna a VI-a de după Paști, Biserica Ortodoxă prăznuiește Înălțarea Domnului cu trupul ...
-
FASCINAȚIA COPILĂRIEI
Lumea poeziei are un farmec aparte, iar când personajele acestei lumi minunate sunt vietăți, unele binevoitoare, prietenoase, altele dimpotrivă, puse pe rele, această lume
-
25 de ani de la Primul Festival Medieval din ROMÂNIA - SIGHIȘOARA 1992
În perioada 26-27 mai, a.c., la București și Sighișoara se organizează o serie de evenimente culturale pentru a sărbători aniversarea a 25 de ani de ...
-
LA CASA IANCULUI
În anul 1964, un cercetător polonez găsește în arhiva Institutului Internațional de Istorie din Amsterdam un studiu de cca. 250 de pagini al lui Karl ...
-
ANPC va consilia persoanele fizice în cazul insolvenței
Numărul de specialiști ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) va fi majorat cu 320, ajungând la un total de 940, astfel încât instituția să ...
-
„Zilele Târgumureșene"… la zi!
Centrul Cultural „Mihai Eminescu" va găzdui, mâine, 26 mai, la ora 9.30, tradiționala manifestare „Nunta de Aur", în cadrul căreia peste 25 de cupluri care ...
-
Insule românești în marea slavilor de est Totul despre Transnistria (VII)
Între 19 august 1941 și 29 ianuarie 1944, România a avut sub administrație temporară „Transnistria" ce se întindea între Nistru și Bug până la limanul ...
-
Sesizări primite la redacție - Câini periculoși lăsați liberi în spațiul public!
În ultima perioadă, din ce în ce mai mulți cititori semnalează o nouă modă în rândul deținătorilor de câini periculoși: aceea de a se plimba ...
-
Sportivii își vor putea desfășura activitatea în baza unui contract
Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000 a fost modificată de Guvern, prin ordonanță de urgență, în sensul că sportivii își vor putea desfășura activitatea ...
-
Rujeola (pojar, zapor) (I)
În prezent, bolile infecțioase sunt considerate cele mai ucigașe pentru omenire, infirmând astfel supozițiile conform cărora aria lor de extindere se va limita progresiv. Creșterea ...