-
AUTOSUGESTIA SAU VINDECAREA TRUPULUI PRIN PUTEREA GÂNDULUI
O terapie mai puţin cunoscută - autosugestia - dezvoltată de psihologul şi farmacistul francez Emile Coué, citat de descopera.ro, presupune îmbunătăţirea stării de spirit
-
„Salonul de Primăvară" la Galeria de Artă „Unirea"
Împresurat şi încolţit de hăţişul vieţii, omul încearcă descătuşarea prin pasiuni, iar prin pasiuni, omul eliberează o parte din frământări, o parte din temeri, dar ...
-
Dacă sunt încarceraţi în condiţii inumane, DEŢINUŢII AR PUTEA BENEFICIA DE REDUCEREA PEDEPSEI
Cu 175 voturi pentru, 85 de voturi împotrivă şi 20 de abţineri, Camera Deputaţilor (for decizional) a adoptat, marţi, 9 mai 2017, proiectul de lege ...
-
Campania de depunere a Cererilor Unice de Plată în anul 2017
Sediul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a găzduit, la începutul acestei săptămâni, o videoconferinţă ce a avut ca temă Campania de depunere a ...
-
LA LUDUŞ, 9 MAI 2017, O LECŢIE DE ÎNVĂŢĂMINTE DIN TRECUT, PENTRU PREZENT ŞI VIITOR
Luduşenii care au sărbătorit ziua de 9 Mai din acest an au avut prilejul să înveţe că toate câte le avem astăzi noi, trăitorii în ...
-
Sighişoara - Spectacol dedicate zilei de 9 Mai
La Sighişoara, programul artistic dedicat zilei de 9 Mai s-a desfăşurat în Sala Sander, în prezenţa primarului municipiului, Ovidiu-Dumitru Mălăncrăvean, însoţit de dr. în istorie ...
-
Festivalul Naţional de Creaţie Literară „Ana Blandiana"
Festivalul Naţional de Creaţie Literară „Ana Blandiana", ediţia a VI-a, desfăşurat la Brăila în perioada 4-6 mai 2016, care are ca parteneri şi Direcţia pentru ...
-
Antologiile Festivalului „Ana Blandiana" - Nostalgii de/din... viitor
Dacă există „Proiecte de trecut" (Ana Blandiana, Proiecte de trecut, proză fantastică, Ed. Cartea Românească, 1982), atunci trebuie să acceptăm că e loc şi pentru ...
-
O tradiţie uitată
Exista, mai anii trecuţi, o tradiţie în judeţul Mureş, legată de organizarea unor expoziţii cu animale (taurine, ovine, păsări de curte), prilej pentru crescători să-şi ...
-
Ursoaică cu doi pui, în pădurea de la Corunca
Duminică, 7 mai, la marginea pădurii din comuna Corunca, deasupra străzii „Sub Stejeriş", şi-a făcut apariţia o ursoaică cu doi pui în căutarea hranei. Lipsa ...