-
ISTORIA NUMELUI LA ROMÂNI - DIN ANTROPONIMIA ROMÂNEASCĂ (XV)
De la cele 134 de nume de plante identificate, în sensul larg al cuvântului, incluzând şi apelative ca arbore, creangă, codru, pădure, de la care ...
-
Administraţia judeţeană se străduieşte să readucă Wizz Air pe aeroportul din Târgu-Mureş
După cum se ştie, la finele anului 2016, Consiliul Judeţean Mureş a aprobat contractarea unui credit de 77 milioane de lei, alocat unor lucrări de ...
-
Protest împotriva tăierii pădurilor!
În faţa Parlamentului, miercurea trecută a avut loc protestul unor militanţi ai apărării mediului, faţă de tăierea pădurilor, în contextul în care, în Comisia de ...
-
România între două Europe posibile
Uniunea Europeană, la 60 de ani de la înfiinţarea sa, se află într-un moment de răscruce fundamental, pendulând între o nouă formulă de organizare strategică ...
-
Spre împăcarea şi liniştea sufletului!
De fiecare dată, când intru într-o expoziţie, am senzaţia că intru într-o catedrală a tradiţiei, a credinţei strămoşeşti, a frumosului şi a culturii naţionale. Şi, ...
-
NOUTĂŢI PRIVIND DISTRIBUIREA BILETELOR DE TRATAMENT
Interviu cu doamna EUGENIA NEAGOE, director executiv al Casei de Pensii Mureş - Când va începe distribuirea biletelor de tratament balnear la Casa Judeţeană de Pensii ...
-
Îndărătnicul necredincios
Cu ani în urmă, un grup de electricieni a mers la o biserică pentru a instala fire electrice. Unul din fire traversa icoana Mântuitorului, pe ...
-
„Bunăstarea" copiilor din mediul rural...
Dintr-un raport recent al „World Vision România", intitulat „Bunăstarea copilului din mediul rural în 2016", aflăm că 74% dintre familii au avut dificultăţi în a ...
-
Indemnizaţii lunare pentru mamele care au născut şi au crescut minimum trei copii!
În luna noiembrie a anului trecut, senatorii au adoptat un proiect de lege prin care mamele eroine, adică cele cu trei sau mai mulţi copii, ...
-
Şi într-adevăr va fi prea târziu...
Ascultam Glasul pământului şi Glasul iubirii, la Sărmaşu-Mureş, într-o revărsare a gândurilor şi vorbelor domoale, cum numai Câmpia Transilvaniei le poate aduce pe lume