-
Postul Adormirii Maicii Domnului
De multe ori ne este dat să auzim că nu postul alimentar este important, ci cel spiritual. Dar nu este așa. Ambele forme sunt importante. ...
-
Un nou act iresponsabil al Direcției Apelor!
După cum cunoaștem, în perioada de prohibiție stabilită de către specialiști, majoritatea speciilor de pești din apele dulci își depun icrele. Pentru a preveni distrugerile în ...
-
Grandoare și decădere la mâna destinului!
Poezia, din perioada interbelică, a lui Mihai Beniuc, poet controversat, aflat, după 1944, în slujba mai mult a Moscovei, decât a României, este inclusă de ...
-
Casa regală: Regina Ana a României a murit
Regina Ana a României a murit, luni, la ora 13,45, la Spitalul din Morges, în Elveția, a anunțat Biroul de Presă al Majestății Sale Regelui ...
-
Doctoratele rușinii!
E rușinos să afli că un general a obținut titlul de doctor ca plagiator! Generalul Gabriel Oprea, cu stelele pe umăr obținute după cum se ...
-
Rusia, campioană mondială junioare under 18 la handbal! România, departe de podium
Mondialul de handbal rezervat junioarelor sub 18 ani, desfășurat la Bratislava, s-a încheiat duminică seara cu victoria naționalei Rusiei, care s-a impus la o diferență ...
-
Simona Halep a urcat și în topul Road to Singapore
Simona Halep a urcat două poziții, de pe cinci pe trei, în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA). După titlul cucerit la Montreal, ...
-
No comment - Sărăcie la pachet
„Ce am avut noi de scris pentru azi?" - întrebă dom' profesor Cioloș, după ce strigă catalogul elevilor-miniștri, așezați cuminți în bănci, cu unghiile frumos ...
-
Conferința: Februarie 1917 - trădarea coloneilor Sturdza și Crăiniceanu
Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu" - Filiala Mureș Despărțământul Central Județean Mureș al ASTREI Vă invită la conferința: „Februarie 1917 - trădarea coloneilor Sturdza și Crăiniceanu".
-
SĂ NE AMINTIM
Alexandru Teodoreanu, cunoscut de Păstorel Teodoreanu, s-a născut la 30 iulie 1824 la Dorohoi, în județul Botoșani. Avocat, scriitor, mare gurmand și iubitor de vinuri, ...