“Marile dureri sunt mute.” (Vauvenargues)
Redăm integral și fără nicio introducere, un text “emanat” din “meandrele” gândirii Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, după ce a rezolvat, pesemne, majoritatea (dacă nu chiar toate) năcăjelile din domeniul pe care îl administrează. Așadar:
“Părinții ai căror copii au decedat în timpul sarcinii, la naștere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani vor beneficia de 10 ședințe de consiliere psihologică gratuite, efectuate în termen de 6 luni de la data decesului copilului, indiferent că sunt sau nu asigurați în sistemul de asigurări sociale de sănătate la data decesului.
Guvernul a aprobat în acest sens normele metodologice de punere în aplicare a prevederilor Legii nr.186/2024 privind instituirea zilei de 15 octombrie ca Ziua națională de comemorare a copiilor decedați, numită și Ziua Părinților de Îngeri, prin care se stabilește modalitatea în care se decontează ședințele de consiliere psihologică.
Ședințele de consiliere psihologică sunt asigurate de către psihologi atestați de Colegiul Psihologilor din România. Orice persoană care trece printr-o asemenea traumă are nevoie de sprijin specializat și cred că este important să știe și să simtă că nu este singură, a declarat ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu.
Înscrierea părinților se face pe baza recomandării medicului de familie, precum și a raportului de evaluare întocmit de psiholog la prima ședință efectuată. De ședințele de consiliere psihologică beneficiază fiecare dintre părinți, atât individual, cât și împreună.
Decontarea ședințelor se face la solicitarea psihologilor de către agenția teritorială pentru plăți și inspecție socială unde au domiciliul fiscal, în termen de 30 de zile lucrătoare.
Efortul bugetar anual este estimat la aproximativ 6 milioane lei, pentru un cost mediu al ședinței de consiliere de 150 lei, un număr mediu de 1.900 decese infantile, respectiv 3.800 părinți. Sumele provin din bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale”.
Cu observația că nu există pe lume durere mai sfâșietoare decât să-ți moară copilul, îngăduit fie-ne a mărturisi că un text ca acesta, de un cinism incalificabil, rar ne-a fost dat a parcurge.
Aici, vin de se încrucișează mai multe întrebări și nedumeriri, ca de pildă: pe ce criterii au stabilit guvernanții vârsta de maxim 18 ani a copilului decedat? Părinții care și-au pierdut copilul în vârstă de 19, 20, 30 de ani și peste suferă mai puțin? Cred onorabilii legiuitori că “trauma emoțională” se rezolvă prin consiliere psihologică în primele șase luni după moartea copilului? “Ședințele de consiliere sunt gratuite” dar statul, vezi bine, în mărinimia sa nesfârșită, le decontează, vai, ce favoare, 150 de lei per bucată de ședință de consolare și “sprijin specializat”.
Să fim serioși. Este foarte puțin probabil (dacă nu chiar imposibil) ca un părinte care tocmai și-a îngropat copilul să umble după recomandări și rapoarte de evaluare, atent să nu depășească termenul de 6 luni, prevăzut de această lege de noaptea minții? Ca să ce? Ca să-i spună psihologul, în 10 ședințe a 150 de lei, să gândească pozitiv, să facă plimbări în aer liber și să mănânce sănătos? După care, vezi bine, agenția teritorială pentru plăți și inspecție socială taie frumușel chitanță, iar părintelui îi trece trauma emoțională, dar numai și numai dacă copilul mort avea cel mult 18 ani. Doamne și ferește!
Oare, părinții copilului omorât de derbedeul drogat Vlad Pascu (pe care justiția tocmai se străduiește să-l scoată basma curată) de consiliere psihologică în 10 ședințe gratuite au nevoie sau vor o pedeapsă pe măsura faptei comise de beizadeaua împricinată?
N-are Guvernul ce face cu 6 milioane de lei? De ce nu-i împarte părinților disperați, care apar pe la televizor, aproape seară de seară, implorându-și semenii să contribuie, fiecare cu cât poate, să adune suma necesară ca să-și poată duce copiii, foarte grav bolnavi, la tratament, la cutare clinică din Turcia, Italia, Spania etc.
Ar fi multe de spus, dar, revenind la noua găselniță guvernamentală, rămânem la convingerea că sunt dureri pe care doar timpul le poate (dacă le poate) alina, iar moartea unui copil este una din ele. Este cea mai cruntă. (Lui Victor Hugo, a cărui fiică, Léopoldine, s-a înecat în Sena, la vârsta de 19 ani, i-au trebuit peste 10 ani până când a reușit să exprime în versurile rămase celebre - “Mâine,în zori”, suferința pe care a îndurat-o singur, în tăcere și fără ședințe la psiholog.)
…Așa că, din două, una: ori unii “factori de decizie” au luat-o, ușor, pe arătură, ori psihologii nu prea mai au obiectul muncii. Înclinăm spre prima ipoteză.
Ileana Sandu
