Două mii de funcționari publici, “experți în dezvoltare durabilă”, sunt pe cale să ne satisfacă nevoile prezentului

Distribuie pe:

Deunăzi, Guvernul a adoptat, și urmează să trimită Parlamentului spre dezbatere și aprobare. Proiectul de lege privind “înființarea Centrului de excelență pentru administrația publică în domeniul dezvoltării durabile”, pe scurt CExDD.

Din limba păsărească (să nu zicem “de lemn”) în care este formulat textul, deducem că noua structură guvernamentală va funcționa ca instituție publică de interes național, cu personalitate juridică, în subordinea Executivului și “va susține întregul demers guvernamental pentru elaborarea de politici coerente și inovatoare. De asemenea, va asigura integrarea obiectivelor de dezvoltare durabilă (ODD) în politicile publice și instrumentele administrative, printr-o reglementare mai coordonată la nivel central, regional și local”.

Acest CExDD va deservi în primul rând sectorul public și va fi un hub de consultanță de specialitate, sprijinind activitatea administrativă și legislativă. “CExDD se va înființa pe pilonii de cercetare, educație și dialog despre dezvoltarea durabilă, în sprijinul politicilor publice de dezvoltare durabilă, cu accent pe perspectiva și oportunitățile transformării digitale. Va contribui la modernizarea și consolidarea administrației publice, precum și la dezvoltarea capacității instituționale”.

Mai mult, centrul “va sprijini formarea unor rețele regionale în domeniul dezvoltării durabile, în cele 8 regiuni de dezvoltare ale României, și coordonarea activității acestora la nivel național”.

De asemenea, “va formula politici publice de dezvoltare durabilă bazate pe expertiză și va implica mediul privat, academic și științific în vederea punerii în practică a acestora prin activități de cercetare-dezvoltare-inovare în domeniul dezvoltării durabile” (…) “Prin activitatea sa, CExDD va promova în mod activ creșterea economică durabilă, tranziția energetică, îmbunătățirea infrastructurii de transport și apă, dezvoltarea capitalului uman, consolidarea capacității instituțiilor pentru implementarea politicilor, coerența politicilor pentru dezvoltarea durabilă, dezvoltarea de strategii inovatoare”.

Centrul de excelență va avea un “consiliu științific”, un președinte, un vicepreședinte și 50 de posturi, prin ale căror eforturi conjugate (seminarii, mese rotunde, schimburi de experiență etc.) urmează să fie formați și calificați 2.000 de funcționari publici în îndeplinirea funcției de “experți în dezvoltare durabilă”, în instituțiile publice de la nivel central și local, operaționalizarea acestuia fiind una dintre condițiile esențiale pentru realizarea acestei ținte”.

Niște cârcotași, firește, au sărit imediat cu gura, că, uite, Guvernul, care se tot laudă că reduce (sau are în plan să reducă) numărul angajaților din aparatul bugetar, mai scoate pe piață o vacă de muls bani de la stat, ca să “renumereze” 2.000 de tăietori de frunză la câini, de parcă n-ar fi de ajuns că împrumuturile guvernamentale au atins, după primele nouă luni din 2024, aproape 200 de miliarde de lei (40 de miliarde de euro), cu peste 25% mai mult decât în aceeași perioadă din 2023.

…Da, dar nu orice tăietori, ci “experți în dezvoltare durabilă”, care o să “promoveze în mod activ creșterea economică durabilă, tranziția energetică, îmbunătățirea infrastructurii de transport și apă, dezvoltarea capitalului uman, consolidarea capacității instituțiilor pentru implementarea politicilor, coerența politicilor pentru dezvoltarea durabilă, dezvoltarea de strategii inovatoare” etc. și etc.

Că, până la urmă, parafrazându-l pe Caragiale: No, că-z ce iaște dezvoltarea durabilă ? că-z doar nu iaște vun lucru mare”.

Conform Comisiei Mondiale pentru Mediu și Dezvoltare, “dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care satisface nevoile prezentului fără a compromite capacitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi”.

…Așa că, definiție avem, Centru de excelență avem, 2.000 de experți o să avem, cu dezvoltarea durabilă stăm mai prost, dar, în mod sigur, generațiile viitoare o să stea mai bine și o să-și satisfacă propriile nevoi…

P.S. O mașină a căzut, miercuri, într-o groapă formată după ce asfaltul străzii s-a surpat, în Sectorul 6 al Capitalei. Pavajul a cedat din senin după ce o mașină de salubrizare a trecut în zonă. Femeia care se afla la volan tocmai ieșise din mașină, dar a coborât apoi în craterul format pentru a-și scoate copilul, care căzuse acolo după ce s-a dat jos din mașină.

…Așa-i, dacă n-ai “experți în dezvoltare durabilă” ca să “operaționalizeze, operativ, infrastructura de transport”.

Ileana Sandu

Lasă un comentariu