Comemorarea Holocaustului la Târgu Mureș, în imagini. “Să nu uităm niciodată!”

Distribuie pe:

Miercuri, 9 octombrie, de Ziua Națională de Comemorare a Victimeleor Holocaustului a avut loc o manifestare solemnă la Monumentul Martirilor Evrei de pe strada Călărașilor din Târgu Mureș.

Iată, mai jos, câteva date despre deportarea evreilor din județul Mureș.

Lagărul din Târgu Mureș a fost situat în fabrica de cărămidă din estul orașului, lângă târgul de vite. Aici au fost aduși aproximativ 5.500 de evrei din Târgu Mureș, 1.880 din județul Mureș-Turda și circa 900 din județul Odorhei, totalizând 7.380 de persoane. Printre aceștia se aflau și 94 de sabatarieni din Bezidu Nou și Cristuru Secuiesc, care au refuzat să se declare maghiari creștini și au fost deportați împreună cu ceilalți deținuți.

Lagărul a fost organizat sub autoritatea lui Endre László, subsecretar de stat maghiar, care a ignorat faptul că locul putea adăposti doar 600 de persoane. Concentrarea deținuților a început la 3 mai 1944 și s-a încheiat în 2 zile, la insistențele generalului maghiar Kozma István. Suprafața lagărului era de 20.000 mp, însă clădirea fabricii era în paragină, oferind adăpost doar pentru 2.500 de oameni, restul fiind nevoiți să improvizeze corturi din rufe.

Condițiile din lagăr erau precare, cu o singură cișmea cu debit scăzut și fără locuri adecvate pentru nevoile fiziologice în primele zile. Abia după o săptămână a fost adusă apă cu cisterna de la primărie și vane din casele evreilor pentru prepararea mâncării. Din cauza lipsei de hrană și a condițiilor dure, mulți deținuți s-au îmbolnăvit grav.

Deportarea evreilor din lagăr către Auschwitz s-a desfășurat în 3 transporturi, în total fiind deportate 7.559 de persoane.

Lasă un comentariu