Modestul nostru demers jurnalistic nu are nicidecum scopul de a redeschide răni cicatrizate, dar nevindecate total din sufletele multor români transilvăneni, mai ales din județele Mureș și Maramureș. Din contră astfel de atrocități, astfel de crime nu am dori să se mai întâmple pe pământ românesc, dar nicăieri în Europa sau în lume.
Câteva date și fapte despre evenimentele criminale de la Moisei, din “noaptea groazei” din 13 spre 14 octombrie 1944 am folosit din cartea Preotului Sorin-Ciprian Bogdan și a profesorului Gheorghe Mircea apărută în anul 2014 la editura “Nico” din Tg. Mureș cu titlul File Monografice -Milășel. Autorii s-au folosit și ei de articole ale profesorilor târgumureșeni Vasile Dragoș, fost dir. adj. al Liceului. “Al. Papiu Ilarian”, Vasile T. Suciu, scriitorul Lazăr Lădariu și prestigioasa revistă de cultură “Vatra” din Tg. Mureș, dar și de cercetări la fața locului.
Trebuie amintit că la 23 August 1944 armata română a întors armele împotriva foștilor aliați, iar în luna septembrie 1944 au semnat armistițiul cu Uniunea Sovietică.
O situație tulbure era în Transilvania de Nord “cedată Ungariei hortyste prin Dictatul nedrept de la Viena din 30 August 1940, atât în tabăra armatei hortyste, cât și a populației românești majoritare, dar mai ales în rândul Detașamentelor românești de muncă forțată. În urma acestor vești, cei din companiile românești au și început să dezerteze mai ales cei din zona Vișeului și Moiseiului (avem și exemplul lui Bârsan Victor din Crăiești, cercetat de noi, care dezertase în luna iulie, punându-și viața în mare pericol).
Represaliile armatei hortyste se vor declanșa în noaptea de 13 spre 14 octombrie 1944 asupra companiei de români care era cazată în “Casa morții” de la Moisei (astăzi un trist Muzeu al crimelor asupra unor oameni neînarmați, echipați în hainele cu care au plecat de acasă și bineînțeles “înarmați” cu unelte de muncă). Crimele odioase s-au produs prin împușcare în plină noapte pentru ca românii să nu se poată apăra nici măcar cu fuga!
Printre cei care au plătit cu sângele și viața tribut fascismului și bandelor barbare hortyste sunt și cei 29 de țărani și muncitori uciși în mod bestial la Moisei în miez de noapte. Din cei 31 câți se aflau în” casa morții”, ca și în legende, doi au scăpat, desigur zdruncinați sufletește, dar în stare să relateze cu spaimă și durere, groaznicele ziler, ceasuri și clipe prin care au trecut. Pornind din relatările unuia din cei doi supraviețuitori de la Moisei, Vasile Petean, s-a stabilit că 24 din cei uciși erau originari din județul Mureș.
În revista “Vatra” din Tg. Mureș din 20 august 1980 sunt redate fotografiile celor 24 victime ale hortysmului.
Am relatat și cu alte ocazii despre Simion Gorea din Milășel (com. actuală Crăiești) de la care au rămas 3 copii orfani. De fapt, de la cei 24 mureșeni uciși mișelește la Moisei au rămas în total 80 de copii orfani. Copii care și-au așteptat în zadar tatăl să vină de la concentrare...
Teodor Blaga din Fărăgău a avut soție din Milășel, pe nume Teodora Sânmărtean, rămânând 10 copii orfani. Tot din Milășel a avut soție și Ioan Strete, pe nume Solomica Pintea, în urma căruia au rămas de asemenea 4 copii orfani. Nu e lipsit de importanță să reamintim că Simion Gorea din Milășel, fost, mai mulți ani, primar al comunei Milășel, pe atunci, dar și cântăreț al Bisericii din localitate era un fel de “lider” al companiei de români concentrați la Moisei.
Este nevoie să aducem aminte și relațiile lui de prietenie cu dr. Ioan Harșia, avocat la Reghin, originar din Milășel, fost membru și președinte al A.S.T.R.E.I reghinene. Reamintim că I. Harșia a fost un om politic important după Primul Război Mondial (senator, primar al Tg. Mureșului, președintele Ligii antirevizioniste a jud. Mureș etc.) cu care Simion Gorea a avut legături de prietenie, corespondență chiar și în timpul concentrării.
Eroii de la Moisei au fost oameni simpli, țărani și muncitori români din satele Fărăgău, Milășel, Sânmărtin, Sântana, Bărdești etc. O astfel de tragedie s-a produs fără nici o judecată, singura lor vină a fost aceea că erau români. Nădăjduim că astfel de evenimente nu se vor mai întâmpla niciodată pentru că oamenii pot trăi în frăție, pace, prietenie și armonie indiferent de naționalitate, pe pământul pe care i-a lăsat istoria și Bunul Dumnezeu.
Am amintit aceste pagini triste din partea finală a celui de-Al Doilea Război Mondial cu gândul că vom sensibiliza rude rămase al celor uciși, autorități locale, fețe bisericești, iar cititorii acestor rânduri vor aprinde o lumânare în seara de 13 spre 14 octombrie la rememorarea a 80 de ani de la nefericitul eveniment.
Prof. pensionar, Gh. A. Mircea - Crăiești
Prof. Ovidiu Artimon Mircea - Lic. tehnologic, Vasile Netea -Deda
