Sâmbătă, 5 octombrie - Va fi inaugurat traseul memorial-tematic Calea Partizanilor din Apuseni

Distribuie pe:

Proiectul, inițiat și promovat de Asociația Clubul Monarhiștilor Clujeni, este dedicat comemorării partizanilor anticomuniști români, care au luptat pentru libertăți fundamentale și au fost persecutați în timpul instaurării regimului comunist în România. Prin activitatea de sâmbătă, organizatorii doresc, totodată, să le ofere participanților posibilitatea de a explora peisajele pitorești ale României într-o drumeție de 5 ore și de a reflecta asupra importanței cunoașterii greșelilor trecutului, în beneficiul generațiilor viitoare … “Va fi o experiență aparte în care vom trece prin locuri speciale, vom vorbi despre întâmplări deosebite, iar vremea, nu tocmai zâmbitoare, ne va apropia și mai mult de condiția luptătorilor anticomuniști care ani la rândul, iarnă sau vară, prin ploaie și zăpadă, au fost vânați la propriu de Securitate și Miliție”.

Drumeția va porni la ora 10, de la Troița Grupului “Șușman” din localitatea Răchițele și va fi urmată de o slujbă religioasă.

La eveniment vor participa Înaltpreasfințitul Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului și Alteța Sa Regală Principesa Sofia.

Organizatorii reamintesc faptul că, la 18 decembrie 1925, Teodor Șușman, liderul de mai târziu al grupului de partizani de la Răchițele, era primit în audiență, ca reprezentant al moților, de Regele Ferdinand al României, străbunicul Principesei Sofia. După acea întâlnire, mult mediatizată în epocă, satele din Apuseni aveau să fie împroprietărite cu păduri și pășuni.

Calea Partizanilor din Apuseni este un traseu memorial-tematic, primul de acest tip din România, și va face parte din Ecomuzeul Țării Moților. În formă de circuit, se întinde pe distanța a 10 km. și este presărat cu 9 popasuri/panouri care surprind secvențe din povestea Grupului “Șușman” și a moților ce s-au opus dictaturii comuniste: “Traseul trece prin locuri ale memoriei în care s-a luptat și s-a murit cu arma în mână, intersectând, deopotrivă, peisaje și fenomene carstice spectaculoase. Calea Partizanilor beneficiază și de suport digital: hartă GPS interactivă și ilustrări audio aferente fiecărui popas, acestea fiind realizate de prestigiosul regizor Nicolae Mărgineanu și de apreciata actriță Maria Ploae”, detaliază reprezentanții Asociației.

Evocarea rezistenței anticomuniste este realizată și prin reconstituirea unui adăpost montan, folosit de membri ai Grupului “Șușman” în perioada noiembrie 1951- aprilie 1952, “coliba partizanilor” fiind acum refăcută în același spațiu al memoriei care găzduiește mormântul lui Teodor Șușman și Troița comemorativă.

Obiectivul memorial-turistic a fost realizat de urmașii martiricei familii Șușman (Constantin și Carmen Șușman) și de Asociația Clubul Monarhiștilor Clujeni, în parteneriat cu Administrația Parcului Natural Apuseni, Fundația “Corneliu Coposu”, Asociația Foștilor

Deținuți Politici din România și Asociația Voluntarilor din Ciucea, beneficiind de susținerea financiară a Consiliului Județean Cluj și a mai multor donatori (persoane fizice, societăți comerciale, asociații). “Prin cuvinte și imagini, Calea Partizanilor readuce epopeea Grupului Șușman acolo unde ea s-a petrecut: prin pădurile, văile, poienile și peșterile Apusenilor. Într-un fel, Calea Partizanilor este o drumeție pe cărările unui fragment de istorie locală - tumultoasă, tragică, traumatizantă - care va mărturisi celor care o vor parcurge despre importanța memoriei ca unul dintre fundamentele identității și ale libertății”, conchid organizatorii. (sursa și foto- versantulpartizanilor.ro) (I.S.)

Ileana Sandu

Lasă un comentariu