Plictisit de aerul Cotrocenilor, inhalat aproape zece ani (minus voiajele luxoase și costisitoare pe meleguri exotice oferite în dar de primul domn primei doamne și reîntorcerile săptămânale acasă, la Sibii, răpus de dorul ultimei pomenite, tot scumpe, tot pe banii noștri!), scârbit și de inapetența și încăpățânarea cu care românul neîmblânzit nu se lasă Educat (sau reeducat!), agasat și de tupeul unei Justiții care se visează independentă, după o “pereoadă” lungă de obediență, Întâiul Stătător al patriei noastre scumpe era gata să întoarcă spatele țărișoarei ingrate.
O clipă fugară, spre final de mandat nr. 2, numitul KWJ s-a imaginat călare pe cai mari. NATO. Bună și UE, dar ceva la vârf. (“Bagdadul, Bagdadul! Și el e Emirul”...). Pe ce te bazezi?!, l-ar întreba, moromețian, Alu Parizianu. Pentru care fapte? Ne întrebăm noi, minus Ciucă și ai lui. El -nu. Până la urmă, caii s-au dovedit verzi. Și nu chiar cai, niște mârțoage acolo, dar în stare să-l arunce cât colo în hăurile istoriei. Visul de mărire, de mare șef peste NATO sau la volanul Europei, s-a prăbușit. Privit în oglinda faptelor, omul de rând alfabetizat vedea un Don Quijote, care nu a existat, dar există. Și nu doar ca ficțiune cervantesiană. Trist este că nu i-a ieșit nici lui Max Rutte. Olandezul se visa profesor de fizică în România, la Sibii. I-a săltat inima de bucurie când Președintele, pensionat, admitea deblocarea postului după doar 10 ani. Dar nu olandezului zburător îi era destinat, silit să se mulțumească cu șefia civilă a NATO.
Revenind la omul nostru, ambițios, însetat de Putere, parcă nu ar lăsa volanul. Speranța moare ultima. Dar moare! Un nou scenariu încolțește în minți odihnite, liberale. Să-l înscrie pe viitorul ex-președinte în capul listei senatorilor lor pentru apropiatele alegeri parlamentare. E cert, un loc le va reveni. Alesul să fie viitorul șef al Senatului României. Al doilea om în stat ar deveni, în fapt Primul, viitorul președinte Ciucă s-ar da omenos deoparte, lăsându-l pe binefăcătorul său să-și facă mendrele preț de încă un mandat, al treilea. “Ciucă al nostru” eroul de la Kandahar și spaima talibanilor din deșert, fără să stea pe gânduri, a luat poziția “în patru labe”, spre a facilita saltul în șa al Șefului său, iar partidul păstorit de el, dar îndrumat cu clarviziune și cu roade de indivizi de mare valoare (inestimabilă), precum papagalul ce împreunează doi voievozi în nume-prenume, care parcă mai ieri îl aclama din toți bojocii pe insignifiantul Cîțu, pe scena unui congres liberal ce reunea doar 5.000 de suporteri înflăcărați în vârf de pandemie. Sau un fluture care, mai an, caligrafia cu oi vii numele unuia Băsescu, aflat pe cai mari, pe dealurile de la intrarea în Cetatea lui Ștefan cel Mare și Sfânt. Mai toți care joacă rol de liberal au ieșit din spuma pesedistă, din care s-a rupt halca PD, înfulecată la rândul ei de cei câțiva liberali pur-sânge.
Apropo de nemuritorul voievod, Ciucă a procedat precum Aprodul Purice, cap de coloană al neamului Movileștilor, după înnobilarea puricelui. Ciucă al nostru era dator vândut stăpânului, care l-a înnobilat cu funcția de premier, oferindu-i pe tavă și un doctorat nemuncit și nemeritat. Sau muncit de alții, rămași anonim precum țăranul creator de folclor.
Ce nu au luat în calcul preasupușii lui Johannis-Vodă, e că mai avem și legi, care pâlpâie ușor. Și uneori, provocate, ies la lumină. Nu face excepție nici Legea Electorală. Cel puțin trei praguri-strungi ar avea de trecut cotroceanul după specialiștii în Drept, minus liberalul Fenechiu.
Strategia ciucilor s-a dovedit doar stratagemă. Și nu i-a ieșit Era ultima șansă să-și păstreze imunitatea și edificiile cumpărate cu bani din meditații, încolțit de o justiție legată la ochi, care dă semne de trezire după somn lung. S-ar putea să aibă parte, totuși, de încă un mandat. Lege avem. Nu ne lipsesc nici fărădelegile. Depinde cum vor răspunde cei chemați și remunerați gras să aplice legea.
De doi “Vodă” nemți a avut parte această țară. Primul, Carol de Hohenzolern, a făcut și multe bune, chiar dacă poetul îl blama: “Nu ți-ai iubit poporul, Majestate,/Sau nu l-ai înțeles și e totuna./De sus și până jos s-a-ntins minciuna,/Ea leagă și dezlegă-n țară toate”. O fi avut sau nu dreptate poetul?! Vorbele se potrivesc mănușă și românilor locuitori ai “statului eșuat”, ctitorit și educat de alt neamț mare, K.W. J.
Încheind cu liberalii, urmași vrednici ai brătienilor, istoricii rememorează un moment anecdotic, dar real. Agasat de dialogul cu inginerul Ionel Brătianu, marele savant Nicolae Iorga a izbucnit:
- În definitiv, ce am eu de învățat de la un inginer?!
- Măsura, Domnule Profesor, măsura!, i-a răspuns Brătianu.
“Mândră corabia, meșter cârmaciul!”. De precizat că metafora era dedicată altui cârmaci. Care chiar era meseriaș la bază. Pantofarul a croit, totuși o țară, ascultând și de sfaturile consilierilor săi profesioniști, vârfuri în domeniile lor. Urmașul său profesor nu este interesat de “corabie”. Nici nu mai are corăbii, prăduite de predecesorul său pirat. Nu are nici interes, are alte treburi mult mai importante... “pe persoană fizică”. Dar toate au un capăt. Depinde unde se sfârșește cursa.
Hai, liberare!
Mihai Suciu
