Activistele care au vandalizat cu supă de roșii tabloul “Sunflowers” al lui Vincent van Gogh, condamnate la închisoare

Distribuie pe:

Cele două activiste de mediu din mișcarea ecologistă Just Stop Oil care au vandalizat cu supă de roșii celebrul tablou “Sunflowers” al pictorului Vincent van Gogh, expus la National Gallery din Londra, au fost condamnate vineri la închisoare pentru comiterea unor prejudicii de natură penală, informează Reuters.

Phoebe Plummer, în vârstă de 23 de ani, și Anna Holland, în vârstă de 22 de ani, au aruncat conținutul din două conserve Heinz cu supă de roșii peste celebrul tablou în octombrie 2022, înainte să se lipească cu ajutorul unei substanțe adezive de peretele aflat sub pictură.

Potrivit procurorilor britanici, supa de roșii a cauzat deteriorări estimate la 10.000 de lire sterline (13.385 de dolari) la nivelul ramei tabloului, însă pictura - aflată în spatele unui geam de protecție - a scăpat nevătămată și a fost din nou expusă puțin mai târziu, în aceeași zi.

Cele două activiste ecologiste au declarat în instanță că sunt nevinovate, dar au fost condamnate în urma unui proces care s-a desfășurat la Southwark Crown Court din Londra, unde Phoebe Plummer a fost condamnată la doi ani de închisoare pentru prejudicii de natură penală. Anna Holland a primit o condamnare de 20 de luni de închisoare.

Judecătorul Christopher Hehir a declarat că Phoebe Plummer și Anna Holland “au fost la un pas de a deteriora iremediabil sau chiar de a distruge” pictura, despre care a spus că este “probabil neprețuită, într-un sens literal”. (Agerpres)

Lasă un comentariu