Ministrul de externe al Lituaniei cere ca Ucraina să poată utiliza liber armamentul occidental

Distribuie pe:

Ucraina ar trebui să poată utiliza fără restricții armamentul primit, a declarat ministrul lituanian de externe Gabrielius Landsbergis într-un interviu acordat joi agenției Reuters.

Înarmarea ucrainenilor nu este extrem de eficientă dacă nu li se permite să folosească armele, a arătat el, adăugând că speră ca forțele Kievului să poată lovi mai în adâncime pe teritoriul rus cu mijloacele pe care Washingtonul a anunțat că le va furniza.

“Obiectivul strategic care pune Ucraina în cea mai puternică poziție posibilă cere să fie lăsați să utilizeze liber armamentul”, a spus Landsbergis.

Ucraina insistă ca SUA și alte țări occidentale să autorizeze lovituri la distanțe mari, care ar contribui la contracararea atacurilor aeriene rusești neîntrerupte.

Rusia a avertizat că orice permisiune acordată Ucrainei de a lovi cu rachete occidentale cu rază lungă de acțiune ar accentua ceea ce Moscova consideră o implicare directă a Statelor Unite și a Europei în război și ar declanșa o reacție din partea forțelor ruse.

Președintele american Joe Biden a anunțat joi un nou ajutor militar pentru Ucraina, în valoare de opt miliarde de dolari, sumă apreciată de Landsbergis ca “uriașă”. Pachetul include livrarea primei bombe teleghidate precis, cu planare, numită Joint Standoff Weapon, cu rază de acțiune de până la 130 de km, acționată de la o distanță sigură. Acesta poate lovi mai departe decât alte bombe cu planare lansate din aeronave furnizate până acum de SUA.

“Citesc declarația președintelui Biden și văd că acolo este vorba de un nou tip de rachete în curs de livrare, care au rază de acțiune mai lungă decât precedentele. Sper că nu este o rachetă cu care se poate trage de departe, de la distanță de front, că vor fi lăsați să folosească aceste rachete și să tragă mai departe”, a declarat ministrul lituanian.

Conform unui oficial american, Biden nu urmează să anunțe că Washingtonul permite Ucrainei să folosească rachete americane pentru a lovi obiective aflate la o distanță mai mare în adâncimea teritoriului rus.

Landsbergis a mai afirmat că, deși nu a văzut detaliile așa-numitului “plan pentru victorie” anunțat de președintele ucrainean Volodimir Zelenski, a aflat de la ucraineni că trebuie discutate garanții de securitate. Reprezentantul guvernului de la Vilnius a precizat că au reînceput discuții despre includerea Ucrainei în zona de apărare comună a NATO, iar

Lituania susține ideea și apreciază reactualizarea ei.

“Trebuie să se întâmple asta”, a susținut el. “Dacă spunem OK, vrem ca Ucraina să fie într-o poziție sigură, securizată, fără risc de a fi atacată, trebuie să răspundem în ce mod. Și sincer, nu e mare filozofie”.

Zelenski a spus joi, în timpul unei vizite la Washington, că este important să se asigure viitorul țării sale în NATO, pe care îl dorește de mult. Aliații nu au făcut însă deocamdată pasul respectiv. (Agerpres)

Lasă un comentariu