Consiliul Local Târgu Mureș - Proiect retras: Imobilele de pe strada V. Babeș în care funcționează Colegiul Național Unirea și Gimnaziul Europa, în centrul unei dispute administrative

Distribuie pe:

Proiectul de hotărâre privind trecerea imobilului din strada Victor Babeș nr. 11 (corpurile C1 - C12) în administrarea Colegiului Național Unirea a fost retras de pe ordinea de zi a Consiliului Local Târgu Mureș de ieri.

În referatul de aprobare al proiectului, întocmit de Direcția Școli, se arată că, în clădirea în discuție, există spații excedentare, în cadrul cărora își desfășoară activitatea educațională o parte din clasele Colegiului Național Unirea din Târgu Mureș. În vederea unei mai bune gestionări a resurselor, precum și a managementului respectivei unități de învățământ, se impune retragerea dreptului de administrare acordat Liceului Tehnologic “Constantin Brâncuși” și acordarea dreptului de administrare asupra imobilului Colegiului Național Unirea.

Astfel, inițiatorul a propus retragerea dreptului de administrare a Liceului Tehnologic “Constantin Brâncuși” - structură a Liceului Tehnologic “Ion Vlasiu” Târgu Mureș - asupra imobilului situat în Târgu Mureș, str. Victor Babeș nr. 11, înscris în CF nr. 120967 Târgu Mureș, nr. top. 120967, corpurile C1-C12, și trecerea imobilului respectiv în administrarea Colegiului Național Unirea din Târgu Mureș.

Acest proiect de hotărâre a iscat mai multe discuții în spațiul public, cotidianul nostru publicând o scrisoare din partea colectivului de părinți de la Gimnaziul Europa, care își arătau îngrijorarea față de soarta acestei școli în noul context. Discuții au avut loc și în cadrul Comisiei Juridice din Consiliul Local, unde s-a solicitat, pe bună dreptate, ca nu doar Colegiului Național Unirea să i se dea drept de administrare asupra imobilelor în care își desfășoară activitatea, ci și Gimnaziului Europa. De asemenea, au fost discuții asupra unui protocol încheiat între Liceul Tehnologic “Constantin Brâncuși” și Gimnaziul Europa, protocol care însă nu poate acorda dreptul de administrare. Acest drept îl poate acorda doar proprietarul, adică Municipiul Târgu Mureș, și trebuie înscris în Cartea Funciară (CF).

Consilierul local Sergiu Papuc (PSD), președintele Comisiei Juridice, a declarat pentru Cuvântul liber că doar printr-o hotărâre de Consiliu Local se poate acorda acest drept de administrare uneia sau alteia dintre școli. “În primul rând, le-am arătat colegilor ce scrie în extrasul de carte funciară, și anume că municipiul a acordat dreptul de administrare, încă din anul 2015, doar celor de la Brâncuși. Degeaba aveau ei un protocol cu cei de la Europa. Acel protocol nu are valoare juridică. Doar municipiul poate acorda acest drept. În al doilea rând, am solicitat să acordăm acest drept, prin aceeași hotărâre de CL, nu doar celor de la Unirea, ci și celor de la Europa, pentru echitate. În urma discuțiilor, inițiatorii au luat decizia de a retrage materialul. Și bine au făcut, pentru că era strâmb și nu e exclus să fi urmărit doar să agite apele și nu să rezolve o problemă”, a declarat Papuc. (A.R.)

Andrei Roman

Lasă un comentariu