Ajutoare de urgență pentru combaterea efectelor fenomenelor meteorologice produse în luna septembrie

Distribuie pe:

La propunerea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, Guvernul a aprobat, în ședința de luni, 16 septembrie, acordarea de ajutoare de urgență pentru familiile și persoanele singure afectate de inundațiile și alunecările de teren produse în luna septembrie 2024, sens în care bugetul ministerului va fi suplimentat cu 100 de milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului.

Fiecare familie sau persoană singură, indiferent de venituri, va primi un ajutor în valoare de 10.000 de lei. În cazul pierderilor de vieți omenești, familia persoanei decedate beneficiază suplimentar de suma de 10.000 lei, pentru fiecare persoană decedată din familie.

Ajutoarele de urgență nominale se aprobă prin notă de către ministrul Muncii și Solidarității Sociale sau de persoana desemnată în acest scop, pe baza borderourilor întocmite de către Agențiile județene pentru Plăți și Inspecție Socială, cu sprijinul Instituțiilor Prefectului și a primăriilor localităților afectate.

Potrivit estimărilor de până acum, aproximativ 6.500 de familii au fost afectate de fenomenele meteorologice, locuințele acestora fiind inundate, iar bunurile distruse.

„Prin acordarea acestor ajutoare, Guvernul intervine în regim de urgență să sprijine persoanele afectate de calamitățile naturale înregistrate în ultimele zile. Având în vedere situația extrem de gravă a acestor oameni, am stabilit un mecanism de plată fără realizarea de anchete sociale, pentru ca banii alocați să ajungă în cel mai scurt timp la persoanele care au nevoie de ajutor", a declarat ministra Simona Bucura-Oprescu.

Ileana Sandu

Lasă un comentariu