Misiunile pompierilor mureșeni în perioada 9-10 septembrie

Distribuie pe:

Pompierii mureșeni au fost prezenți la datorie 24 de ore din 24, pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență produse la nivelul județului Mureș.

Din data de 9 septembrie a.c., până în dimineața zilei de 10 septembrie, în zona de competență a Inspectoratului pentru Situații de Urgență “HOREA” al județului Mureș a fost înregistrat un număr de 97 situații de urgență, dintre care:

- 10 misiuni pentru stingerea incendiilor izbucnite la nivelul a unei hale de depozitare și a unei case de locuit, precum și la nivelul unei hale gater, iar 8 izbucnite ca urmare a aprinderii vegetației uscate și fond forestier;

- 2 alte situații de urgență, reprezentând deblocări de uși și transport persoane supraponderale;

- 85 misiuni medicale SMURD de acordare a primului ajutor calificat, îngrijire medicală prespitalicească și transport spre unitățile medicale.

Dintre cele mai relevante misiuni ale echipajelor operative, amintim:

Incendiu

• În data de 9 septembrie, în jurul orei 19.00, pompierii militari din cadrul Detașamentului Reghin , împreună cu lucrători ai Serviciilor voluntare pentru situații de urgență din Gurghiu și Ibănești, au intervenit cu 4 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o hală gater, din localitatea Gurghiu.

Flăcările s-au manifestă la clădire pe aproximativ 140 mp și la bunurile din interior (utilaje, instalații, materie primă etc.).

Din fericire în urma incendiului nu s-au înregistrat victime.

Cauza probabilă a producerii incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuit electric.

În perioada de referință, pompierii mureșeni au fost solicitați să intervină în urma izbucnirii a 8 incendii la nivelul unor terenuri în municipiile Reghin și Târgu Mureș, localitățile Gănești, Râpa de Jos, Saschiz, Ungheni, Lunca Bradului și Breaza ca urmare a aprinderii vegetației uscate.

Echipajele au intervenit prompt pentru protejarea împotriva propagării flăcărilor la locuințe, anexe și adăposturi de animale, fiind afectată o suprafață totală de circa 22 hectare de teren. În urma acestor evenimente nu s-au înregistrat victime, incendiile fiind izbucnite cel mai probabil datorită focului deschis în spații deschise.

Totodată, pentru asigurarea climatului de siguranță a cetățenilor și pentru identificarea potențialelor cauze de incendiu, inspectorii de prevenire din cadrul I.S.U. Mureș au efectuat 4 controale de prevenire a incendiilor și 3 activități de educare și informare preventivă la obiectivele din zona de competență.

De asemenea, în această perioadă au fost transmise 3 mesaje de avertizare a populației prin intermediul sistemului Ro-Alert privind prezența unor animale periculoase în zone de locuit și circulației îngreunată în zona autostrăzii A3 datorită unui incendiu de vegetație uscată cu degajare mare de fum.

Informații despre modul de comportare înainte, pe timpul și după producerea diverselor tipuri de situații de urgență pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

Compartiment Informare și Relații Publice

Locotenent Călușeri Alexandra-Maria

Lasă un comentariu