Important pentru pensionari! Decizia de stabilire a pensiei poate fi contestată numai la instanța judecătorească, în termen de 45 de zile de la comunicare!

Distribuie pe:

În cadrul campaniei „E dreptul meu", Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a fost sesizată de către cetățeni cu privire la noile decizii de recalculare a pensiilor prin care le-a fost diminuată pensia. Cu toate că cetățenii afectați vor primi în continuare pensia actuală, majorările viitoare care din punct de vedere legal sunt obligatorii vor fi raportate la suma recalculată, care este mai mică, până când aceasta va ajunge la valoarea pensiei curente, precizează FACIAS într-un comunicat dat publicității: „De exemplu, un pensionar care în prezent are o pensie de 1.000 de lei, iar în urma recalculării ar trebui să primească 700 de lei, va primi în continuare 1.000 de lei. Cu toate acestea, creșterile viitoare ale pensiei se vor aplica asupra sumei de 700 de lei, până când aceasta va ajunge la pragul de 1.000 de lei".

În acest context, FACIAS cere Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională a României (CCR) cu privire la neconstituționalitatea prevederilor noii legi a pensiilor care privesc acest aspect.

În replică, instituția Avocatul Poporului precizează că, în ce privește modul de recalculare a pensiilor aflate în plată, răspunderea pentru calculul drepturilor de pensie aparține în exclusivitate caselor de pensii: „Avocatul Poporului nu are conferită prin lege prerogativa calculării ori recalculării pensiilor, iar operațiunile sau modalitățile tehnice de calcul, de determinare a punctajului mediu anual etc. sunt de competența caselor de pensii. Atragem atenția petenților că în conformitate cu legea, dispun de un termen de decădere 45 de zile, de la comunicare pentru a contesta decizia de stabilire a pensiei la instanța judecătorească competentă. În caz contrar, decizia rămâne definitivă". Depunerea unei petiții la instituția Avocatul Poporului sau contestarea acesteia la casa de pensii emitentă nu suspendă și nu întrerupe termenul în care se poate introduce acțiune la instanța judecătorească competentă.

Instituția anunță că are „în analiză" o posibilă atacare la CCR a legii pensiilor. „Atunci când vom lua o decizie, o vom aduce la cunoștința opiniei publice", precizează Avocatul Poporului. (I.S.)

Ileana Sandu

Lasă un comentariu