Consiliul local Târgu Mureș: Bani pentru lăcașurile de cult și subvenții pentru unități de asistență socială

Distribuie pe:

Joi, 29 august 2024, consilierii locali s-au reunit la sediul Primăriei Târgu Mureș în cadrul ședinței ordinare de lucru. Printre cele mai importante proiecte votate, aflate pe ordinea de zi, menționăm:

• Respectând aceste prevederi legale, prin HCL nr. 226/29.07.2021 s-a aprobat Regulamentul pentru alocare de fonduri de la bugetul local al municipiului Târgu Mureș pentru unitățile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute din România. În perioada 18 iunie - 17 iulie 2024, un număr de 31 de parohii din municipiul Târgu Mureș au depus solicitări pentru obținerea unui sprijin financiar. Solicitările unităților de cult au fost verificate de către serviciile de specialitate din cadrul Primăriei: categoriile de cheltuieli sunt eligibile, lucrările pentru care s-a solicitat sprijin financiar sunt în concordanță cu situația de fapt. Comisia de evaluare a analizat și evaluat solicitările unităților de cult și a propus sumele pentru fiecare unitate de cult, buget local - HCL nr. 19/2024: este de 2.000.000 lei.

• Se aprobă subvenționarea unităților de asistență socială din municipiul Târgu Mureș în baza Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenții asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică, care înființează și administrează unități de

asistență socială pentru anul 2025. Totodată, a fost aprobat Ghidul solicitantului, dar și grila de calcul a subvenției care urmează a fi susținută din bugetul local.

• În cadrul ședinței de Consiliu, s-a votat actualizarea indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului “Construire Sală de Sport la Școala Generală Friederich Schiller”. În urma actualizării estimărilor bugetare legate de valoarea preconizată a lucrărilor și montajului aferente obiectivului de investiție, cât și alinierea la modificarea HG 907, rezultă o creștere a valorii totale a proiectului cu 42.10%. Valoarea totală a obiectivului de investiții (lei cu TVA): 11.367.018,67 lei, termenul de realizare fiind de 20 de luni.

• Târgu Mureș se înscrie la apelul lansat de Mirror Mission Cities Hub Romania pentru a deveni un oraș cu emisie net zero până în 2035. Consiliul local a decis ca municipiul Târgu Mureș să participe în acest proiect și să depună documentele necesare. 10 orașe din România vor fi selectate oferindu-le informații, activități de dezvoltare a capacității (ateliere, webinarii, sesiuni de asistență tehnică individuală) și documentație (ghiduri și modele de documente programatice) pentru elaborarea planurilor de acțiune pentru neutralitate climatică.

Serviciul Relații Interne și Internaționale

Lasă un comentariu