Timpul, în trecerea lui, ne aduce și bucurii și supărări. Între acești doi termeni ne înscriem viața cotidiană.
Într-o discuție profesională, cu câteva zile în urmă, interlocutorul meu își manifesta nemulțumirea, chiar îngrijorarea, față de fondul profesional din învățământul românesc, față de resursele umane care vin și pleacă din sistem.
l-am împrăștiat îngrijorarea și pesimismul deoarece România întotdeauna a avut cadre didactice de valoare și va avea și în continuare pentru că tineretul se implică tot mai mult, cu responsabilitate, pentru a educa și forma generații viitoare.
Despre valoarea profesională vreau să amintesc acum, când profesorul Vasile Man ne privește de pe o stea, care i se cuvine, cu prisosință, după zeci și zeci de ani de carieră profesională, după nenumărați ani de zbucium pentru mai binele învățământului mureșean.
A plecat de pe Câmpia Transilvaniei, din Râciu, cu gânduri mărețe pe care mi Ie-a mărturisit de mai multe ori, gânduri pozitive de progres și în fond de normalitate pentru un învățământ de calitate. A reușit, pentru că și-a propus ca obiectiv o nouă viziune asupra predării educației fizice în școli, o nouă viziune asupra importanței profesorului de sport, fiind sprijinit de generații de tineri dornici de afirmare profesională.
Unul din principalele lui obiective, pe care a reușit să-l îndeplinească, a fost să scoată de după ușa Cancelariei profesorul de educație fizică, intenție transformată în realitate în momentul când a ajuns inspector de educație fizică și sport la ISJ Mureș.
Din acel moment, orele de educație fizică au devenit la fel de importante ca și celelalte obiecte de învățământ, iar dascălul de sport, fără sâmbete și duminici libere, a adus plus valoarea necesară formării și educării elevilor, precum și o imagine corectă a celui implicat.
A dotat de pe această poziție școlile cu materialul necesar, a dat încredere deplină profesorilor de sport pentru învățământul de masă și performanță, astfel că pot cita din spusele colegilor dascăli: “A fost un adevărat părinte pentru noi”. Modelul permanent era profesorul-inspector Vasile Man.
Ca director de școală, a dus managementul pe culmi nebănuite, dar așteptate, școala pe care a păstorit-o fiind cunoscută prin colectivul didactic bine pregătit, dar și prin performanțele elevilor, nu numai la sport, ci și la celelalte discipline. Îl vizitam adesea, dar niciodată nu mergeam fără să fiu la curent cu noutățile pedagogice, cu însușirea experiențelor descrise în revistele de specialitate și plecam mai bogat din punct de vedere profesional, în urma discuțiilor purtate.
A fost un om sever, dar drept, modest, dar ferm în atitudine și sigur pe sine întotdeauna.
A beneficiat și de o frumoasă familie, unde soția îi dădea acel elan necesar și siguranță în elaborarea deciziei, iar fetele lui dragi, bine pregătite profesional, îi dădeau bucuria împlinirii familiale.
Generații și generații de elevi, azi oameni de nădejde, l-au copleșit întotdeauna cu mulțumiri sincere, dovada Omului între oameni, dotat de Cel de Sus cu har, înțelepciune, altruism și generozitate.
Profesorul Vasile Man a dovedit că prin muncă și perseverență poți urca ierarhii, chiar dacă situația socială nu te poate sprijini. A reuși prin abnegație, ambiție și pregătire continuă să parcurgă drumul greu de la învățător suplinitor la inspector școlar, director de școală cu vocație și competențe.
Mă alătur celor care l-au cunoscut și au primit un sfat ori o strângere de mână cu gândul că de acolo, de Sus, ne va privi cu îngăduință și dragoste, iar noi o să îi păstrăm o veșnică amintire umană și profesională.
PROFESOR IOAN SĂCĂREA
