Zilele Culturale ale Romilor: 23-25 august, în Piațeta Cetății!

Distribuie pe:

Vă invităm să ne bucurăm împreună de “Zilele Culturale ale Romilor”, un eveniment plin de culoare, energie și tradiție, organizat de Amenza Romale, în parteneriat cu Primăria Târgu Mureș și Consiliul Județean Mureș.

În cele trei zile de festival, aveți ocazia să-i vedeți live pe DJ Project, Pepe, Jakab Csaba, Ham Ko Ham, Sara Văduva și Ovidiu Dobre, alături de mulți alți artiști locali.

- Vineri, 23 august, distracția începe la scena piațetei din Cetate, la ora 17.00, iar seara se încheie cu un concert spectaculos susținut de DJ Project, la ora 21.00.

- Sâmbătă, 24 august, ne întâlnim din nou la ora 17.00, pentru un program plin de dansuri și cântece tradiționale, cu Ham Ko Ham, la ora 20.00, și un concert susținut de Jakab Csaba, la ora 21.00.

- Duminică, 25 august, începem tot la ora 17.00, cu un minirecital al Corului Gaborilor, urmat de trupa Fityula, la ora 19.00, Tibor Universalu, la ora 20.00. Seara se va încheia cu concertul susținut de Pepe, la ora 21.00.

Pe tot parcursul evenimentului, cei mici vor avea parte de activități speciale, iar meșteșugarii romi ne vor surprinde cu demonstrații și multe alte surprize!

Intrarea este liberă!

Vă așteptăm cu drag să descoperim împreună bogăția culturală a romilor!

Serviciul Relații Interne și Internaționale

Lasă un comentariu