Destinația de vacanță. Odihnă sau distracție?

Distribuie pe:

Este foarte adevărat că una nu o exclude neapărat pe cealaltă, dar, mai nou, românii tind să aleagă destinații mai liniștite, mai retrase, în care pot să-și adune sufletul, mintea și trupul, să le regăsească, să le reclădească, să se odihnească, alături de cei dragi sau, uneori, chiar singuri.

Uneori, fiecare dintre noi avem nevoia să refulăm, să scoatem din interiorul nostru renunțările, frustrările, dorințele prin petreceri pe o plajă zgomotoasă, grătare prelungite în noapte, la o bere cu prietenii. Alții, pur și simplu, nu doresc decât liniște, discuții moderate, plimbări și multă odihnă, care nu înseamnă neapărat somn.

Găsim locații, destinații pentru orice fel de concediu ne-am dori. Cel mai greu este să conștientizăm, să înțelegem că, uneori, ceea ce avem nevoie nu este totuna cu ceea ce ne dorim.

Viața fiecăruia dintre noi este diferită, prin unicitatea eului nostru, prin percepția fiecăruia, prin procentul de implicare în tot ceea ce se întâmplă, minut de minut în viața noastră. Vârsta, emotivitatea, caracterul, situația financiară, profesională și personală dau culori diferite vieților noastre chiar dacă la bază avem cam toți aceeași rutină. Serviciu, casă, cumpărături, medici...

Este foarte important să dăm atenție la ceea ce ne transmit, poate în subconștient, organismul, starea de spirit, pentru că oricât de dragi ne-ar fi prietenii, un concediu zgomotos s-ar putea să nu fie ceea ce avem nevoie, la fel cum, uneori, tendința de izolare într-o locație, de unul singur, nu ne va aduce odihna și liniștea pe care ni le dorim. E dezamăgitor și frustrant când, după concediul mult așteptat, te întorci mai obosit sau mai trist decât atunci când ai plecat.

Ideea de a împărți concediul în două tranșe, unul pentru odihnă, unul pentru distracție, ar putea fi o soluție. Bucuria petrecerii unui timp de calitate alături de cei dragi, în armonie, bucurându-ne unul de altul în liniștea mult dorită, respectându-ne unul altuia nevoia de odihnă, de recreere e ceva minunat. La fel de frumoase pot fi serile cu dans, muzică la maxim, beri reci, vin de calitate și puțină mahmureală de care să facem haz, dimineața, cu prietenii. Totul este să înțelegem ce vrem, ce ne dorim și ce ne trebuie.

Trupul, mintea și sufletele noastre le avem în funcție de câtă grijă avem de ele. Niciunul nu trebuie neglijat. Avem nevoie de ele, pentru a fi un tot unitar, frumos și sănătos.

Antonela Dumitrache

Lasă un comentariu