Ciudățenii și curiozități ale istoriei

Distribuie pe:

* Cel mai iute chirurg care a existat vreodată a reușit să stabilească o rată a mortalității de 300%. Chirurgul Robert Liston (1794-1847) a fost considerat “cel mai rapid cuțit din Occident”. Când a efectuat o amputare pe câmpul de luptă în fața unui grup de spectatori, Liston a tăiat piciorul pacientului său atât de repede încât, din greșeală, a amputat și degetele asistentului care îl ajuta. Un bărbat care a asistat la operație s-a prăbușit și a murit în urma unui atac de cord. Apoi pacientul lui Liston și asistentul lui au murit, în urma unei infecții, ca urmare a amputației, făcându-l pe Liston singurul chirurg din istorie care a provocat o rată a mortalității de 300%.

* În timpul Marii Crize Economice (1929-1937) se organizau “maratoane de dans”. Aceste concursuri de rezistență umană au servit ca o modalitate de a oferi cuplurilor căsătorite instabile din punct de vedere financiar un acoperiș deasupra capului și mâncare pentru câteva zile. Partenerii de dans dormeau pe rând: în timp ce unul dormea, celălalt îl sprijinea și continua să danseze cu el/ea.

* În epoca victoriană, bărbații cu mustață foloseau căni speciale. Denumite pragmatic “cești cu mustață”, aceste căni, special confecționate, aveau dispozitive de protecție care împiedicau mustața să se scufunde în cana cu ceai. (surse documentare - parade.com; medium.com) (I.S.)

* Anul 446 îHr a fost cel mai lung din istorie și a durat 445 de zile. Supranumit “anul confuziei”, a avut două luni bisecte în plus, introduse de Iulius Cesar.

* În America, în timpul colonialismului, sclavii își puteau câștiga libertatea prin procese. Deși existau șanse mici de a reuși, câștigarea în instanță însemna că sclavul era acum cetățean. Deoarece sclavii adesea nu aveau nume de familie (și aveau nevoie de un nume de familie pentru a deveni cetățeni), de multe ori li se dădea doar numele “Freeman” (“om liber”, în engl.).

* Turnul înclinat din Pisa nu a fost niciodată drept. Cunoscut pentru înclinarea sa de patru grade, acest turn cu clopotniță a fost construit în secolul al XII-lea. Când a început construcția la nivelul al doilea, turnul a început să se încline din cauza terenului instabil pe care a fost amplasat.

* Islanda are cel mai vechi parlament din lume. Numit Althing, a fost înființat în 930 și funcționează și în zilele noastre.

* Paul Tibbets, pilotul Enola Gay, avionul care a aruncat prima bombă nucleară pe Hiroshima, nu a avut parte de înmormântare sau piatră funerară. Când era pe patul de moarte, Tibbets a decis că nu vrea înmormântare sau o piatră de mormânt, deoarece își făcea griji că locul său de veci va deveni un loc pentru protestele împotriva armamentului nuclear. De aceea a fost incinerat, iar cenușa lui a fost împrăștiată peste Canalul Mânecii.

* Hollywood s-a mutat din New York în Los Angeles pentru a scăpa de brevetele lui Edison. Thomas Edison deținea brevete pentru peste 1.000 de lucruri diferite, inclusiv cea mai mare parte a tehnologiei necesare pentru a face filme de ultimă generație. Așa că regizorii independenți s-au mutat în California, o zonă a țării în care judecătorii nu erau la fel de prietenoși cu Edison și brevetele sale.

* Charles Darwin și-a inventat propriul scaun de birou cu rotile. Celebrul cercetător a constatat că, în biroul său, trebuie să se mute dintr-un loc în altul (de la masa de scris la bibliotecă, de pe scaun la fereastră etc.), așa că, pentru a-și maximiza productivitatea și a economisi un timp valoros de studiu, a decis să atașeze roți la fotoliul său luxos.

Ileana Sandu

Lasă un comentariu