La Festivalul Văii Gurghiului, care va avea loc la finele acestei săptămâni (17-18 august), unul din principalele puncte de atracție îl constituie expoziția cu fotografii din arhiva Muzeului Etnografic “Anton Badea” Reghin, imagini ce prezintă complexitatea procesului de prelucrare a fibrei de lână.
Roxana Maria Man, directorul Muzeului Etnografic “Anton Badea” din Reghin, relatează:
“Una din primele fibre la îndemâna omului folosite pentru protejarea corpului a fost obținută din lâna de oaie. Odată cu domesticirea oii (în jurul mileniului 7. î.H), recoltarea lânii a devenit larg accesibilă, iar procesul de prelucrare s-a perfecționat de-a lungul timpului.
În Transilvania, cele mai cunoscute specii de ovine sunt țurcana și țigaie, ca fiind mai rezistente și mai bine adaptate condițiilor de mediu de aici, cu clima temperată. Metoda de creștere tradițională, răspândită până azi, a fost pășunatul liber în zonele deluroase, muntoase. Până la mijlocul sec. XX, fiecare familie creștea oi, acoperind astfel necesarul de îmbrăcăminte și obiecte de folosință pentru interiorul gospodăriei.
Complexitatea procesului tradițional de prelucrare a fibrei de lână a rămas neschimbat de-a lungul secolelor, practicându-se în prezent aproape la fel ca odinioară (…).
Tunsul lânii se făcea primăvara, în aprilie și mai, cu foarfeci mari care permiteau tăierea pe o suprafață mare dintr-o singură mișcare. Sunt practicate două tipuri de tuns - tăierea cojocului, pe lungimea abdomenului animalului, sau tunderea în jurul gâtului și în direcție circulară în jurul corpului.
Spălarea lânii este procedeul prin care lâna era curățată și obținea suplețe. Lâna se spăla vara, înainte de spălare era înmuiată în apă rece pentru dizolvarea depunerilor, urmând fricționarea și așezarea ei în coșuri de nuiele. Limpezirea lânii prin spălarea în apă curgătoare și baterea cu maiul sunt operațiuni prin care era îndepărtat usucul (grăsimea).
Lâna se usca în locuri aerisite, de regulă la soare, și se depozita de preferat în saci de cânepă, urmând ca la scurt timp să fie scărmănată, pieptănată și toarsă.
După uscare, anterior etapelor de scărmănare și pieptănare, procesul transformării fibrei în fir continuă cu alegerea și sortarea lânii pe nivele calitative. Părul era obținut din fibrele lungi de pe spate și intra în compoziția fibrelor de urzeală, și cănura, rămasă după extragerea părului, sau fibrele scurte (de pe gât și picioare), intra în compoziția firelor de bătătură.
Pieptănarea pe lungime era metoda tradițională prin care fibrele de lână erau separate și așezate uniform și se pregăteau pentru tors. Această muncă în industria casnică era realizată cu instrumentarul cunoscut, de către femei, mai ales în șezătorile din postul unor sărbători mari.
Părul și cănura erau extrase prin pieptănarea lânii, periere cu două perii/piepteni folosiți la fuiorul de cânepă. O etapă care a ușurat munca a fost introducerea mașinilor de pieptănat și tors, iar manual se realiza sortarea lânii pe categorii.
Torsul a fost o activitate cu precădere a femeilor, inclusiv a fetelor tinere, răspândită până la jumătatea sec. XX, o îndeletnicire firească în mediul rural (…). Rezultat al practicării meșteșugurilor casnice și ritualice, torsul se încadrează în arta populară.
Furca de tors, deopotrivă unealtă, obiect de artă populară și ritualic, de forma unui băț în jurul căreia se poziționa caierul de fibre pregătite pentru toarcere, era de diferite dimensiuni și forme (simplă, sculptată). Metoda cea mai simplă și cu siguranță cea mai veche de a forma firul era de a răsuci fibrele între palme, sau între una din palme și un alt suport. Tocălia, instrument făcut dintr-o creangă de copac, cu o ramură perpendiculară pe mijloc, s-a folosit în Transilvania până la începutul sec. al XX-lea, fiind preluat ulterior de către ciobani și folosit la răsucirea sforilor. Druga, o altă unealtă veche, a urmat tocăliei și s-a folosit la toarcerea firelor trase din caierul de pe furcă. Roata de tors a fost introdusă destul de târziu, iar în industria casnică transilvăneană nu a avut prioritate înaintea instrumentelor tradiționale. (…).
Rășchiatul pe rășchitor, dispunerea circulară a firelor în jirebie facilita operațiunile ulterioare de vopsire și calcularea urzelii și bătăturii. Lanțul prelucrării fibrelor de lână, în vederea obținerii îmbrăcămintei, continua cu vopsitul, depănatul, bobinarea firelor și țesutul”.
(Bibliografie: Florica Zaharia, Textile Tradiționale din Transilvania - Tehnologie și Estetică, Editura Accent Print, Suceava 2008. Foto: www.researchgate.net
Informator: Maria Bucin Crișan , Tezaur uman viu, din satul Sânmihai de Pădure, Mureș)
