Marin Preda a fost unul dintre cei mai importanți prozatori români din perioada postbelică, intelectual lucid, conștient de urmările nefaste ale ideologiei comuniste asupra literaturii.
A văzut lumina zilei în data de 5 august 1922 , în familia lui Tudor Călărașu și a Joiței Preda din satul Siliștea-Gumești, județul Teleorman. Copilul a purtat numele mamei, întrucât părinții nu încheiaseră o căsătorie legală, pentru ca Joița Preda să poată primi pe mai departe pensie ca văduvă de război. Joița venea cu două fete din prima căsătorie: Măria (poreclită Alboaica - după numele bărbatului) și Mița. Tudor Călărașu avea și el trei băieți cu prima soție care-i murise: Ilie, Gheorghe și Ion. În familia celor doi soți s-au mai născut: Ilinca, Marin și Alexandru. În această familie numeroasă, nu lipsită de griji, și-a petrecut copilăria viitorul mare prozator român.
În septembrie 1929, învățătorul Ionel Teodorescu l-a înscris pe Marin Preda în clasa I, însă tatăl, care și-a dat copiii la școală numai la vârsta de 8 ani, nu l-a lăsat să frecventeze cursurile. Anul următor a fost reînscris în clasa I la Școala Primară din satul natal. Ca în orice familie de la țară, copilul participa și la treburile gospodărești (păzitul vitelor, munca la câmp), ceea ce a făcut ca în primele clase să absenteze adesea de la școală. Dar treptat-treptat, s-a dovedit a fi printre elevii cei mai buni din seria sa, obținând premiul cu coroniță (scenă evocată în “Moromeții”). În anul 1937 a terminat cele 7 clase elementare, cu rugăminți repetate și insistențe obținând de la mama sa promisiunea că îl va convinge pe tatăl său să-l dea la “școala de învățători”. După încercări eșuate de a fi înscris la Școlile Normale din Alexandria și Câmpulung Muscel, a urmat, în perioada 1937-1941, cursurile Școlilor Normale din Abrud (cu bursă), Cristur-Odorhei și București (susținând examenul de capacitate), însă din cauza greutăților materiale s-a hotărât să renunțe mai departe la școală.
A început să scrie bine încă din timpul școlii și impresiona adesea, fapt care l-a determinat să nu se întoarcă în Siliștea-Gumești, preferând să rămână în București, de multe ori fiindu-i foame și neavând unde să se ducă în altă parte decât în garsoniera minusculă a fratelui său, Nilă. În anul 1941, Marin Preda și-a găsit un post de corector la ziarul “Timpul”, unde a debutat un an mai târziu cu schița “Pârlitu”. Între anii 1943-1945, cât a îndurat stagiul militar, și-a întrerupt activitatea publicistică.
Marin Preda frecventa des și cenaclul “Sburătorul” condus de criticul Eugen Lovinescu, acolo unde nuvela sa “Calul” a făcut o bună impresie celor prezenți. Deși riscant, ulterior și-a făcut curaj și a prezentat mai multe momente de-acolo în romane precum “Viața ca o pradă” și “Delirul”. S-a reintegrat în lumea presei și a devenit corector la publicația “România liberă”. A trecut apoi prin redacțiile mai multor ziare (“Evenimentul zilei”, “România liberă”, “Viața românească”, “Cartea Românească”) și abia în 1955 a publicat romanul “Moromeții”, volumul I. Un lucru mai puțin știut este faptul că romanul a fost publicat la insistențele iubitei sale, care a găsit manuscrisul din întâmplare, într-un sertar. În anul imediat următor, Marin Preda a primit Premiul de Stat, chiar pentru romanul “Moromeții”. În anii care au urmat, romancierul a reușit să iasă din sărăcia cruntă de până atunci, destinul său luând calea către faimă, bani, recunoaștere. Totuși, alte romane ale sale nu au fost primite la fel de bine precum “Moromeții”, de către Partidul Comunist. “Cel mai iubit dintre pământeni”, în ale cărui pagini Marin Preda prezintă ororile comunismului din perioada anilor `50, a fost retras imediat de pe piață. Romanul nici nu ar fi văzut lumina tiparului dacă nu ar fi apărut chiar la editura condusă de Marin Preda.
După numai câteva săptămâni, Marin Preda a fost găsit mort, la 16 mai 1980, cauza oficială fiind “asfixierea mecanică”. Familia a fost convinsă că moartea sa fulgerătoare are o legătură cu publicarea romanului “Cel mai iubit dintre pământeni” și a survenit în condiții oculte. Potrivit raportului medico-legal, “moartea lui Marin Preda a fost violentă și s-a datorat asfixiei mecanice prin astuparea orificiilor respiratorii cu un corp moale, posibil lenjerie de pat, în condițiile unei come etilice”. Marin Preda a fost înmormântat pe Aleea Scriitorilor din Cimitirul Bellu din București.
A rămas în memoria contemporanilor și în istoria literaturii române ca autor a mai multor romane (“Moromeții” - 1955; “Moromeții”, volumul II - 1967; “Intrusul” - 1968; “Marele singuratic” - 1972; “Imposibila întoarcere”, ediția a II-a - 1972; “Delirul” - 1975; “Viața ca o pradă” - 1977; “Cel mai iubit dintre pământeni” -1980), nuvele (“Întâlnirea din pământuri” - 1948; “O adunare liniștită” - 1949; “Desfășurarea” - 1952; “Ana Roșculeț” - 1949; “Ferestre întunecate” - 1956); “Îndrăzneala” - 1958 și “Friguri” - 1963), precum și a mai multor schițe și eseuri. A fost distins cu Ordinul Steaua Republicii Socialiste România, clasa a II-a (1971) “pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului”, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la înființarea Partidului Comunist Român, în 1974 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, iar unele licee și străzi din țară îi poartă numele (București, Odorheiu Secuiesc, Turnu Măgurele etc.). Opera sa a intrat în sfera marii literaturi.
Profesor GHEORGHE DĂRĂBAN
