Bani de la stat pentru cluburile sportive private

Distribuie pe:

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, că Guvernul va oferi cluburilor sportive private posibilitatea să beneficieze de finanțări de la stat cu condiția ca banii să fie folosiți strict pentru activități sportive pentru copii și juniori.

Ciolacu a menționat, la începutul ședinței Executivului, mai multe măsuri de investiții în domeniul sportului, în baza COSR din Izvorani și în modernizarea bazinului din Complexul “Lia Manoliu”, menționând că, în ultimii doi ani, statul român a finalizat 200 de săli de sport, 50 de baze sportive și 16 bazine de înot, iar în derulare sunt alte 380 de obiective.

“Profit de acest prilej să le mulțumesc din nou sportivilor olimpici pentru cele opt medalii de până acum câștigate la Paris. Sperăm cu toții să mai câștigăm una. Acest guvern trebuie să probeze prin fapte și să asigure sportivilor o infrastructură modernă și condiții optime pentru performanță. Am aprobat toate actele investiției în baza COSR din Izvorani și reluăm procedura de modernizare a bazinului din complexul «Lia Manoliu», care vor fi gata la timp pentru următorul ciclu olimpic. În ultimii doi ani, statul român a finalizat 200 de săli de sport, aproape 50 de baze sportive și 16 bazine de înot, iar în derulare sunt, în acest moment, 380 de obiective pentru care am alocat un miliard de euro”, a afirmat Ciolacu.

Premierul a menționat că Loteria Română a virat deja către Comitetul Olimpic și Sportiv Român 1,5 milioane de lei din campania Lozul “Team România”.

“Sunt banii cu care completăm fondul de premiere pentru medaliații olimpici. Și aici includem, așa cum am promis, și pe cele două gimnaste: Sabrina Voinea și Ana Maria Bărbosu. Ambele merită acest lucru din plin”, a adăugat Marcel Ciolacu.

El a precizat că Guvernul va lua o decizie importantă pentru sprijinirea și dezvoltarea activității sportive la nivel de copii și juniori.

“Oferim cluburilor sportive private posibilitatea de a beneficia de finanțări de la stat cu o condiție exclusivă: banii să fie folosiți strict pentru activități sportive cu copii și juniori”, a spus prim-ministrul. (Agerpres)

Lasă un comentariu