Activități de prevenire adresate copiilor

Distribuie pe:

Ce poate fi mai frumos decât copiii noștri, credința, iubirea și sprijinul celor care fac tot posibilul să le fie acestora bine?

Acest sentiment l-am avut în cadrul activității de prevenire dedicată copiilor prezenți la Școala de Vară “Prietenii Maicii Domnului” de la Biserica de Lemn din Tg. Mureș, atunci când am discutat cu ei despre vacanță, copilărie fericită, despre cum să ne ferim de situații periculoase și substanțe interzise, dar și despre cât de mult îi poate afecta postarea în mediul on-line a informațiilor personale, a unor fotografii și evenimente din viața personală și de familie.

Am vizionat și câteva filmulețe pe tema prevenirii traficului de minori, pe marginea cărora am putut lămuri din întrebările lor și, în același timp, le-am făcut recomandări valabile pentru ei, dar și pentru părinți, bunici și alte rude, convinși fiind că ei vor fi vocea noastră mai departe.

Îi mulțumim doamnei Bexa Alina pentru invitație, doamnei director de la Școala Gimnazială nr. 7, Protopopiatului Tg. Mureș și colegilor de la Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Mureș, care au fost alături de noi, tuturor celor prezenți, dar și părinților care și-au așteptat copilașii cu întrebări despre ce subiect am abordat cu ei. Semn bun pentru noi, care ne dorim informarea și cunoașterea informațiilor legate de traficul de persoane de cât mai multă lume!

Comisar-șef de poliție Gabriela Cristina Zaharia, coordonatorul Centrului Regional Târgu Mureș al Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane (ANITP)

Lasă un comentariu