APIA pregătită informatic să plătească în avans fermierii care au depus cereri de plată în 2024

Distribuie pe:

Sistemul informatic al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) va putea demara, din 16 octombrie 2024, campania de plată în avans pentru fermierii care au depus cereri de plată în acest an, informează APIA printr-un comunicat.

„În Campania 2024, Comisia Europeană și statele membre susțin menținerea derogării cu privire la plata avansului de până la 70% pentru intervențiile sub formă de plăți directe în temeiul titlului III, capitolul II din Regulamentul (UE) 2021/2115 și de până la 85% în cazul sprijinului acordat în cadrul intervențiilor de dezvoltare rurală bazate pe suprafață și pe animale din cadrul titlului III, capitolul IV din Regulamentul (UE) 2021/2115", precizează APIA. Această măsură se va vota la nivelul Comisiei Europene în 5 septembrie 2024, se menționează în comunicat.

Plățile pentru schemele finanțate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă) se vor face în lei, la cursul de schimb valutar ce va fi stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2024 și va fi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, iar plățile pentru schemele finanțate din FEADR (Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală) se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9756 lei/euro, stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 29 decembrie 2023 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

APIA reamintește fermierilor care au depus cerere de plată în Campania 2024 că în această perioadă, inspectorii APIA și cei ai instituțiilor de specialitate delegate desfășoară controlul la fața locului pentru cererile eșantionate în acest scop.

Cu toate că, în acest an, Campania de depunere a cererilor de plată a început cu o lună mai târziu decât în anii precedenți, termenul de finalizare a controalelor pe teren este de cel târziu până la data de 11 octombrie, cu excepția controalelor pentru cerințele/obligațiile specifice, care se vor efectua în iarnă sau în primăvara anului următor, subliniază sursa citată.

În afara controalelor APIA, și alte instituții, efectuează controale specifice, astfel: Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA)

efectuează controalele pentru verificarea respectării de către fermieri a cerințelor legale în materie de gestionare SMR 5-6 și SMR 9-11, pentru toți fermierii selectați la condiționalitate; Autoritatea Națională Fitosanitară (ANF) efectuează controalele în cazul fermierilor selectați în eșantionul de condiționalitate (SMR 7 și SMR 8) și M10 (Agromediu și Climă); Agenția Națională pentru Zootehnie (ANZ) efectuează controalele delegate în sectorul zootehnic.

Efectuarea controlului pe teren reprezintă o cerință obligatorie impusă de legislația comunitară și o etapă premergătoare efectuării plăților finale.

Până la 6 august 2024 inclusiv, procentul fermierilor controlați este de 31,87% din eșantionul total, iar procentul parcelelor verificate la fața locului este de 32,3% din totalul parcelelor de controlat.

În cazul în care fermierii refuză efectuarea controlului pe teren, cererea de plată va fi respinsă, menționează APIA.

În Campania 2024, au fost selectați pentru control clasic pe teren - sector vegetal 7.912 fermieri, pentru controlul clasic pe teren - sector zootehnic 5.356 fermieri, iar pentru controlul pe teren privind condiționalitatea - 1.314 fermieri.

România, cea mai mare creștere din UE la producția de servicii

Producția de servicii a crescut cu 0,1% în Uniunea Europeană și a scăzut cu 0,1% în zona euro, în luna mai comparativ cu luna precedentă (când se înregistrase o expansiune de 1% în ambele zone), iar România a avut cel mai semnificativ avans, conform datelor publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).

Cele mai mari creșteri ale producției de servicii, în mai comparativ cu aprilie, au fost înregistrate în România (17,7%), Luxemburg (3,6%) și Malta (2,5%), iar cel mai sever declin în Slovacia (minus 1,9%), Danemarca (minus 1,8%) și Slovenia (minus 1,6%).

În rândul statelor membre UE, producția de servicii a scăzut cu 0,7% pe segmentul „transport și depozitare", cu 0,2% la activitățile imobiliare, cu 0,1% la serviciile administrative și de asistență, a rămas stabilă la activitățile profesionale, și a crescut pe segmentul serviciilor de cazare și alimentație publică, cu 1%, și pe segmentul „informare și comunicare", cu 0,4%.

În mai 2024, comparativ cu perioada similară din 2023, producția de servicii a crescut cu 2,6% în Uniunea Europeană și cu 2,5% în zona euro.

Cele mai mari creșteri ale producției de servicii, în mai 2024, comparativ cu perioada similară din 2023, au fost înregistrate în Luxemburg (16,6%), Malta (16,5%) și România (14%), iar cel mai sever declin în Grecia (minus 6,2%), Danemarca (minus 3,2%) și Austria (minus 3%).

În rândul statelor membre UE, producția de servicii a crescut cu 0,1% pe segmentul „transport și depozitare", cu 7,7% pe segmentul „informare și comunicare", cu 1,7% la activitățile imobiliare, cu 2,7% la activitățile profesionale, cu 1,3% la serviciile administrative și de asistență, și a scăzut pe segmentul servicii de cazare și alimentație publică, cu 1,1%.

Lasă un comentariu