Deși empatia este considerată o calitate valoroasă, ea poate ajunge o povară dacă nu este bine gestionată. Din fericire, cei mai mulți dintre oameni se plasează în zona mediană a empatiei, pe când persoanele cu deficit de empatie tind să se concentreze pe propriile nevoi și să îi neglijeze chiar și pe cei apropiați, să îi judece aspru, să le subestimeze propriile experiențe sau să respingă total oamenii dintr-un mediu cultural, politic sau religios diferit.
În schimb, în cazul unui exces de empatie, deciziile devin pur emoționale, cu ignorarea consecințelor pe termen lung. Cum empaticul receptează intens ceea ce simt ceilalți, el ajunge să fie copleșit de suferință, anxietate sau de furie, întrucât are tendința de a prelua problemele celorlalți ca fiind propriile probleme.
Psihologul american Daniel Batson, specializat în psihologia altruismului și a empatiei, citat de descopera.ro, explică fenomenul de hiperempatie și soluțiile pentru a-l echilibra, deoarece prea multă empatie poate duce chiar și la decizii politice iraționale și nedrepte, la războaie, poate afecta relațiile dintre medici și pacienți și ne determină să fim prieteni, părinți și parteneri mai slabi.
Sindromul de hiperempatie
Când ne scufundăm prea adânc în emoțiile celorlalți și le simțim cu intensitate, ajungând să avem reacții puternice la trăirile lor negative, uneori cu simptome fizice (dureri de stomac, de cap, greață, tensiune musculară), suferim de sindromul hiperempatiei. Activarea emoțională la suferința altora poate persista ore întregi sau zile la rând, de parcă evenimentele s-au întâmplat în propria viață.
Pentru că simțim o mare părere de rău pentru cei aflați în suferință, ne concentrăm pe problemele acestora în detrimentul îngrijirii propriei persoane. Însă, absorbind fără limite emoțiile altora, există riscul să ajungem la o supradoză emoțională, avem tendința către schimbări extreme de dispoziție, de la depresie la o fericire nestăpânită, supraprotejarea și subminarea autonomiei altora prin a face lucruri în locul lor.
Putem trece adesea de la empatie excesivă la resentimente, pentru că nimeni nu pare a ne înțelege altruismul și nevoia de a-i ajuta pe ceilalți, sfârșind izolați și cufundați în furie și deznădejde.
Codependența
Nevoia constantă de a ajuta și de a rezolva problemele altora este printre factorii care favorizează implicarea în relații de codependență, un tip de relație în care o persoană își subordonează nevoile, emoțiile și binele personal în favoarea celuilalt partener, într-un mod nesănătos sau disfuncțional.
În calitate de codependent, îți iei sentimentul de valoare din a avea grijă de ceilalți și din a le face pe plac, iar empatia excesivă poate fi încercarea de a le câștiga atenția și iubirea.
În contextul relațiilor profesionale, un codependent se evidențiază prin răbdare și dorința de a rezolva problemele tuturor, căutând interacțiune constantă, confirmare a valorii prin acordarea de favoruri și simțindu-se rănit și respins dacă ceilalți îi pun limite.
Compasiunea, ca alternativă
Gestionarea sănătoasă a hiperempatiei în contextul relațiilor interpersonale implică dezvoltarea unei conștientizări echilibrate între a fi empatic și a păstra limitele.
Potrivit expertului american, empatia poate fi înlocuită cu compasiunea, ceea ce înseamnă să ne pese de alți oameni, să ne dorim tot ce este mai bun pentru aceștia, să înțelegem prin ce trec, însă nu și să simțim ceea ce simt ei.
Este important să știm că atunci când empatizăm cu alții, în creierul nostru sunt activate aceleași zone care se activează și atunci când trăim noi înșine o experiență similară.
Dacă partea anterioară a insulei și cortexului cingular sunt activate când empatizăm, când simțim compasiune sunt activate cu totul alte zone, și anume cortexul orbitofrontal medial și striatul ventral.
În concluzie, pentru a face lumea un loc mai bun, trebuie să încercăm să ne dezvoltăm compasiunea, să fim conștienți de limitările noastre ca oameni și să încercăm mereu să ne gândim la efectele pe termen lung ale acțiunilor noastre.
(Sursa foto:freepik.com)
Lucreția Pop
