Programul Casa Verde Fotovoltaice ar putea începe la sfârșitul lunii august

Distribuie pe:

Sesiunea din acest an a Programului Casa Verde Fotovoltaice va demara până la finele lunii august, a anunțat, marți, președintele Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), Laurențiu Neculaescu, el menționând că programul a fost modificat astfel încât să fie finanțați și acumulatorii necesari sistemului fotovoltaic.

“Sesiunea de anul trecut este în implementare (a programului Casa Verde Fotovoltaice - n.r.). Discutăm de un buget de 1,7 miliarde de lei anul trecut, iar astăzi oamenii beneficiază de instalarea de panouri fotovoltaice pe casă și, bineînțeles, de o factură mult mai redusă la energia electrică. Anul acesta suntem aproape gata cu începerea sesiunii pentru 2024, unde avem un buget mai mare decât anul trecut. Discutăm de 2 miliarde de lei alocați doar pentru Casa Verde Fotovoltaice pentru persoane fizice. De data aceasta vom veni cu o mică modificare în cadrul ghidului de finanțare, în sensul în care vom finanța și acumulatorii necesari sistemului fotovoltaic pe care fiecare persoană îl instalează. Cel mai probabil, în decurs de câteva zile, ghidul de finanțare va apărea în transparență publică pentru a fi cunoscut de către toți cetățenii care doresc să participe în cadrul acestui program și probabil undeva până la sfârșitul lunii august vom demara efectiv acest program și persoanele fizice se vor putea înscrie în aplicația informatică pusă la dispoziție de Administrația Fondului pentru Mediu. Estimăm o finanțare undeva în jur de 30.000 lei pentru fiecare persoană fizică și la care vor trebui să vină cu o contribuție”, a spus Laurențiu Neculaescu, la Conferința “Upgrade Romania: Impactul marilor investiții ale anului 2024”, organizată de trustul media DC Media Group.

El a menționat că în sesiunea de anul trecut cererea a fost mare și se așteaptă ca și în cea de anul acesta să fie o cerere ridicată.

Laurențiu Neculaescu a declarat că pentru programul Rabla pentru Mașini electrice instituția a alocat un buget de un miliard de lei.

“Este în derulare acum când noi stăm de vorbă (Programul Rabla pentru mașini electrice (n.r.) și mai urmează o sesiune pe data de 19 august, ultima sesiune din cadrul Rabla 2024, urmând ca anul viitor să elaborăm un nou program Rabla 2025-2030. Vom face un program multianual și vom vedea ce condiții și cum se va derula după ce vom purta toate discuțiile în primul rând cu industria, cu ACAROM (Asociația Constructorilor de Automobile din România n.r.), cu APIA (Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile n.r.), cu toate asociațiile care sunt angrenate în această industrie”, a explicat Laurențiu Neculaescu. (Agerpres)

                                                                                                                                                            Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României cere reorganizare administrativă

România are nevoie de un buget confortabil pentru a fi atractivă fiscal, dar acesta nu poate fi făcut decât prin reorganizare administrativă, consideră președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban.

“Ca România să poată să fie atractivă, atractivă fiscală, și se discută la ora actuală de relocări de sfere de producție din China către înapoi în Europa și așa mai departe, avem nevoie ca țara să aibă un buget confortabil. Părerea noastră este că acest buget confortabil nu poate fi făcut decât printr-o reorganizare administrativă a țării. Nu mai putem sta cu județele din 68. Nu văd că de ce în loc de 42 de județe n-ar fi 15, 10, eu știu, mai puține, pentru că eu, dumneavoastră, cei din studio, ca persoane fizice sau juridice, eu n-am avut nevoie niciodată de un act administrativ de la vreun consiliu județean. Eu am intrat într-un consiliu județean doar să beau o cafea, sincer. Deci nu văd de ce să existe 42 de consilii județene, ca să nu vă spun că nu înțeleg de ce există ele ca și entități, când avem și prefecturi”, a spus Mihai Daraban, la Conferința “Upgrade Romania: Impactul marilor investiții ale anului 2024”, organizată de trustul media DC Media Group.

De asemenea, el a afirmat că nu ar trebui să mai existe comune cu mai puțin de 5.000 de locuitori sau orașe sub 10.000 de locuitori.

“Și chiar și acest oraș în care ne desfășurăm activitatea. Ultimul recensământ, din 2021, arată că populația Bucureștiului este de 1.716.000 de locuitori. Cu alte cuvinte, bun, el pare mai sufocat așa, pentru că-s foarte mulți limitrofi, plus din provincie, care vin pe timp de zi în București. Deci nu văd de ce să existe șapte primării în București, cu șapte consilii, cu șapte bugete, unul plantează palmieri, altul îi scoate. Chiar nu înțeleg de ce atâta risipă bugetară. Și mai mult de atât, când mă întorc iar la comunele acelea mici, n-ați făcut niciodată o anchetă jurnalistică să vedeți câte săli de sport care costă 20 de milioane de lei, adică 4 milioane de euro, sunt răspândite pe toată suprafața țării și nu funcționează niciuna sau să zic că funcționează 10%, aducțiuni de gaz și canalizare și nu s-a cuplat nimeni la ele, școli făcute în zone unde nu-s copii și așa mai departe. Bani, bani, bani, bani risipiți. De aceea noi luptăm pentru acel confort bugetar ca să devenim atractivi. Bineînțeles că dacă mă puneți pe mine aș scădea toate taxele pe business și pe forța de muncă, bineînțeles. Dar repet, ca să poți face asta, suntem și noi conștienți că nu se poate așa, trebuie făcută această tăiere masivă din ceea ce înseamnă aparat administrativ al statului”, a declarat Mihai Daraban. (Agerpres)

Lasă un comentariu