Călătorie înapoi în timp la festivalul “Sighișoara Medievală”

Distribuie pe:

Într-o atmosferă de poveste, Cetatea Medievală a Sighișoarei a găzduit, între 26 și 28 iulie 2024, cea de-a XXIX-a ediție a Festivalului “Sighișoara Medievală”. Timp de trei zile, cei peste 20.000 de vizitatori au fost transportați înapoi în timp, în mijlocul unui univers plin de cavaleri, domnițe, zâne și muzică medievală, având parte de o experiență de neuitat.

Vineri, festivitățile au început în forță cu Parada de Deschidere, o ceremonie spectaculoasă care a străbătut străzile principale ale orașului, culminând în Piața Cetății. Prezentatorul Dan Negru a dat startul evenimentului, urmat de cuvintele de bun-venit ale primarului municipiului Sighișoara, Ioan-Iulian Sîrbu, și de reprezentanți ai administrației locale. Ceremonia a inclus și un moment emoționant de premiere a două eleve din Sighișoara pentru rezultatele lor excepționale la examenele din această vară. Seara a continuat cu un recital de muzică medievală susținut de Julia Shevel din Ucraina și un moment artistic special oferit de actorul Dorel Vișan. Trupa Peregrinii a electrizat publicul cu un concert spectacular, iar spectacolul cu foc “Incendiul din Cetate”, realizat de trupa locală “Călători în Evul Mediu”, a încheiat prima zi într-un mod cu adevărat impresionant.

Sâmbăta a adus o multitudine de activități și spectacole, transformând Cetatea Sighișoarei într-o veritabilă scenă medievală. Toboșarii, Austriacul și Domnițele Cetății au dat tonul zilei cu sunete de tobe și dansuri istorice. Vlad Țepeș a făcut o apariție spectaculoasă pe picioroange, interpretat de actorul Lorenzo Heel, stârnind admirația și curiozitatea mulțimii. Atelierul de inițiere în arta zânelor și spectacolul de teatru commedia dell'arte “Gâsca și scrisorile” au fost reușite momente de divertisment care au adus un plus de diversitate programului. Seara, în Piața Cetății, Mercenarii din Asserculis au susținut un spectacol plin de vitalitate, cu diverse jonglerii cu foc, fum și lumini, lăsând publicul cu respirația tăiată.

Duminică, ultima zi a festivalului, a continuat în aceeași notă festivă. De la primele ore ale dimineții, Toboșarul, Austriacul și Domnițele Cetății au animat Piața Cetății cu lupte și dansuri istorice. Povestea lui Vlad Țepeș a fost spusă din nou, captând atenția celor prezenți, iar recitalul de harpă al Contesei Anne De Bretagne a adus un moment de liniște și eleganță. Conferința “Împărați în vizită la Sighișoara”, susținută de dr. Nicolae Teșculă, a purtat spectatorii prin istoria fascinantă a orașului, ajutând la revitalizarea tradițiilor.

Punctul culminant al zilei a fost concertul trupei Iris, care a strâns o mulțime de oameni. Cristi Minculescu, Valter și Boro au oferit un concert de muzică rock, memorabil și nostalgic, iar seara s-a încheiat într-o explozie de culori și lumină cu un spectaculos foc de artificii, marcând finalul unei ediții de succes a Festivalului “Sighișoara Medievală”.

În cadrul festivalului, vizitatorii au avut ocazia să experimenteze diverse ateliere interactive de croitorie, sticlărie, tâmplărie și multe altele. Taberele cavalerești, demonstrațiile de lupte și atelierele de mânuire a armelor medievale au fost atracțiile principale pentru cei pasionați de istoria și cultura Evului Mediu. De asemenea, expozițiile “The Dracula Investigation” și “Sighișoara Tales” au aprofundat istoria legendei lui Vlad Țepeș, precum și a orașului Sighișoara.

“Am demonstrat încă o dată, dacă mai era nevoie, că Festivalul Medieval de la Sighișoara trebuie să aibă loc în fiecare an! Urmează ediția cu numărul 30, care, cu siguranță, va fi una de colecție. Mulțumesc tuturor pentru implicare și sprijin!”, a declarat primarul municipiului Sighișoara, Sîrbu Ioan-Iulian.

Ce spun spectatorii despre festival?

Laura M.: A fost foarte frumos, at-mosfera a fost plăcută, iar clădirile colorate și zidurile cetății bine păstrate au oferit autenticitate festivalului. Programul e foarte interesant și variat, la fiecare colț al cetății găsești o activitate nouă. Deși a fost puțin cam aglomerat, e un lucru bun că au fost mulți turiști, am auzit vorbindu-se limba germană, italiană, engleză. Festivalul e un mod excelent de a promova și păstra cultura și istoria orașului. Am fost încântată să văd că tinerii se implică în alte activități pe lângă școala sau locul de muncă, cu siguranță acest lucru ar trebui încurajat.

Otniel B.: Într-o lume conectată la tehnologie, festivalul a fost ca o gură de aer proaspăt. Am fost plăcut impresionat să mă conectez cu vremurile de altădată, să privesc măiestria cavalerilor și să aud sunetul desfătător al instrumentelor. De asemenea, amabilitatea celor implicați în organizare m-a făcut să văd un viitor luminos pentru țara mea.

Festivalul “Sighișoara Medievală” 2024 a reușit să captiveze atenția tuturor celor prezenți și să atragă numeroși turiști, oferindu-le experiențe felurite într-un cadru istoric aparte. Ediția de anul acesta a fost, fără îndoială, o reușită, iar așteptările pentru următoarea ediție sunt și mai mari.

Melissa Milașcon, Alexandru-Cristian Bîrsan

Lasă un comentariu