UE vrea să scoată elevii din clase - Știința se învață în lumea reală

Distribuie pe:

Cercetători sprijiniți financiar de UE explorează noi moduri de învățare care fac știința mai relevantă în viața de zi cu zi și mai distractivă.

Frank Täufer, asistent științific la Campus Wiesengut - ferma de cercetare și studii ecologice de la Universitatea din Bonn - a cerut unui grup de copii de 8 ani să speculeze de ce plantele de secară de pe câmp aveau toate diferite înălțimi. A fost surprins de varietatea răspunsurilor lor ingenioase.

Unii copii au sugerat că plantele înalte de la fermă erau expuse la mai multă lumină de la soare. Alții au crezut că ar putea fi vorba de diferite tipuri de secară pe câmp sau că insectele ar putea distruge recolta. Un elev, după ce a scos o plantă din pământ pentru a-i inspecta rădăcinile, s-a gândit că pământul este diferit în anumite zone ale câmpului.

“Ei chiar au pus întrebări și s-au gândit la idei la care eu nu m-aș fi gândit”, a spus Täufer. “Eu pun întrebări în mod regulat studenților mei de la facultate și ei nu au la fel de multe idei. Și niciunul dintre ei nu a scos vreodată o plantă din pământ pentru a se uita la rădăcină.”

Ieșiri cu copiii în afara sălii de clasă

Activitatea lui Täufer e parte din proiectul de trei ani MULTIPLIERS, care a primit finanțare din partea UE pentru a explora moduri de a face știința mai atractivă pentru tineri.

Acest lucru se face prin crearea a ceea ce ei numesc Comunități științifice deschise sau CSD-uri. Ideea este de a crea rețele de colaborare între școli, universități, furnizori de educație informală, muzee, asociații locale și industrie și societatea civilă, cu scopul de a diversifica oportunitățile ca studenții să învețe despre știință într-un context real, precum ferma.

“Cred că este foarte important să scoți elevii în afara clasei pentru a lucra pe teme autentice și pentru a face învățatul despre știință relevant în viața de zi cu zi”, a spus profesoara Annette Scheersoi, specialistă în educația științei pentru sustenabilitate de la Universitatea din Bonn și coordonatoarea proiectului MULTIPLIERS.

“Atunci când ești interesat, reții mai bine și, de asemenea, faci mai multe corelații și simți valoarea și relevanța”, a spus ea.

Conectarea științei cu viața reală

Până în prezent, au fost create CSD-uri în șase țări europene: Cipru, Germania, Italia, Slovenia, Spania și Suedia. Elevii din toate cele șase țări au avut ocazia să interacționeze cu experți științifici din domenii variate pentru a explora soluții bazate pe știință pentru problemele zilelor noastre.

Ideea este de a-i sprijini pe tineri să se raporteze la provocările științifice din viața reală cu care ne confruntăm în fiecare zi, de la rezistența antimicrobiană până la apă curată și salubritate.

În Barcelona, de exemplu, elevii de liceu au fost invitați să aplice ceea ce au învățat la orele de chimie pentru a măsura poluarea aerului în curtea școlii și acasă. Apoi au prezentat rezultatele.

În Germania, Slovenia și Suedia, elevii au mers în pădure pentru a învăța despre silvicultură durabilă și biodiversitate. Sub îndrumarea silvicultorilor și a oamenilor de știință locali, elevii au studiat de aproape diferiți copaci și au decis dacă trebuie sau nu tăiați.

“Silvicultura a fost abordată ca o dilemă complexă, prin găsirea unor soluții de compromis între ecosistem și producția de lemn”, a spus Scheersoi.

Lasă un comentariu