Înotătoarea târgumureșeanca Sántha Nóra a cucerit 5 medalii la Cupa României!

Distribuie pe:

Clubul Sportiv Școlar Tg. Mureș a cucerit 7 medalii, dintre care 2 de argint și 5 de bronz, la Cupa României la înot, competiție desfășurată zilele trecute la Tg. Mureș și rezervată categoriilor seniori, tineret, juniori I și juniori II. Performera CSS Tg. Mureș a fost Sántha Nóra (16 ani), care a luat argintul la 50 metri craul și 100 metri fluture, ambele la categoria junioare I, precum și trei medalii de bronz la 50 metri fluture (junioare I), 50 metri craul (tineret) și 100 metri fluture (tineret). Celelalte două medalii de bronz ale clubului au fost obținute de Feiffer Hunor (15 ani) la 200 metri mixt (juniori I) și Nagy Vivienne (14 ani) la 50 metri bras (junioare II). CSS Tg. Mureș a mai fost reprezentat de Gáll Eszter, Diana Tohati, Aiana Crăciun, Alesia Crăciun și Pop Tamás, care deși au ratat podiumul de premiere au avut prestații bune, îmbunătățindu-și fiecare recordurile personale. Înotătorii de la Clubul Sportiv Școlar Tg. Mureș sunt pregătiți de profesoara Kisgyörgy Evelin. Competiția de la Tg. Mureș a reunit la întreceri aproape 450 de înotători de la 72 de cluburi din țară. (Foto: Nicole Cris/Isk Marosvásárhely úszás - CSS Tg. Mureș natație /facebook)

Sorin Crăciun

Lasă un comentariu