Document istoric semnat ieri la Târgu Mureș - România, prima țară care va avea servicii medicale de urgență la standardE NATO

Distribuie pe:

Directorul Centrului de Excelență Medico-Militară NATO din Budapesta (MIL MED COE), col. dr. László Fazekas: “Fără suport civil, nu am putea câștiga un război dacă am fi nevoiți să o facem”

România este prima țară membră NATO care a parafat o colaborare între structurile medicale civile și cele militare din cadrul alianței. Documentul a fost semnat ieri, la Târgu Mureș, de Secretarul de Stat, dr. Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), din România, și directorul Centrului de Excelență Medico-Militară NATO din Budapesta (MIL MED COE), col. dr. László Fazekas.

Documentul la care facem referire este o Scrisoare de Intenție care confirmă strânsa colaborare dintre cele două structuri și care, în premieră mondială, va asigura creșterea nivelului serviciilor de urgență din țara noastră la standardele NATO, în vederea asigurării interoperabilității dintre cele două structuri, civilă și militară.

Pe lângă cei doi semnatari ai scrisorii, la eveniment au participat Inspectorul șef al ISU Mureș, General de brigadă Călin Handrea, șeful UPU SMURD Târgu Mureș, dr. Cristian Boeriu și prefectul județului Mureș, Ciprian Dobre. 

România, prima țară care va beneficia de o colaborare civilo - militară în domeniul medical la standarde NATO

În cadrul unei conferințe de presă prilejuite de semnarea scrisorii de intenție, dr. Raed Arafat a declarat: “Colaborarea DSU cu MIL MED COE este mai veche, implicând participarea la exerciții și pregătirea personalului. Ultimul exercițiu militar medical la care DSU a participat, Vigorous Warrior, a avut loc în luna mai a acestui an, lângă Budapesta, unde România a avut peste 100 de participanți: medici, asistenți, pompieri, reprezentanți ai ISU și ai Aviației din cadrul Ministerului de Interne”.

Șeful DSU a spus că “această scrisoare stă la baza unei colaborări extinse. În primul rând, vom continua partea de pregătire și de exerciții pe care o vom dezvolta. Vom colabora, ca parte civilă, cu partea militară din cadrul NATO. În al doilea rând, este partea de realitate virtuală (VR) în care județul Mureș excelează, practicând VR pentru personalul medical și de salvare. Noi deja am lucrat cu centrul de excelență NATO prin colegii de la Mureș”.

Referindu-se la faptul că suntem prima țară care va beneficia de o astfel de colaborare civilo - militară, dr. Raed Arafat a menționat că “partea cea mai nouă a colaborării este evaluarea sistemului medical de urgență din perspectiva NATO. Vor fi evaluate structurile de urgență pentru a vedea dacă respectă standardele NATO. Acest lucru s-a făcut până acum doar la serviciile de medicină militară. Pentru prima dată, România este prima țară care invită echipele de evaluare să verifice partea civilă a sistemului de urgență. Vor fi evaluate Unitățile de Primiri Urgențe, SMURD-ul, serviciile de Ambulanță, elicoptere, avioane etc.”

Prima evaluare din România, în Târgu Mureș

Prima evaluare a avut loc chiar la Târgu Mureș, la începutul acestei săptămâni, luni și marți, echipa internațională de evaluator ai NATO deplasându-se ieri la Piatra Neamț. În această perioadă în România mai au loc evaluări și în alte locații printer care și București. La Târgu Mureș evaluatorii au vizitat UPU SMURD și Serviciul de Ambulanță.

“Pentru noi, acest lucru este extrem de important. Verificările se concentrează pe calitate. Vrem să știm unde ne situăm comparativ cu serviciile militare, inclusiv din alte țări. Vrem să vedem dacă suntem interoperabili, dacă putem lucra împreună, deoarece cooperarea civil-militară nu este doar în caz de conflict, ci și pentru situațiile de urgență civilă din fiecare zi, de la stingerea incendiilor până la transportul multiplelor victime și asistența de urgență. Colaborăm zilnic în România cu structurile Ministerului Apărării Naționale pentru astfel de situații. Acest proces

de evaluare ne va oferi o imagine cât mai apropiată de realitate asupra situației și ne va arăta ce mai trebuie să facem pentru a deveni interoperabili cu alte sectoare medicale NATO”, a mai declarat șeful DSU. El a precizat că nu întâmplător a ales Târgu Mureșul pentru a semna acest document, orașul nostru fiind cel de unde a pornit această colaborare și unde a avut loc prima evaluare.

Dr. Raed Arafat a precizat că în cazul în care în urma evaluării făcute d eechipa NATO va fi nevoie de anumite investiții, Guvernul României va găsi soluțiile pentru a implementa măsurile necesare.

Directorul MIL MED COE NATO: “Fără suport civil, nu am putea câștiga un război dacă am fi nevoiți să o facem”

Înainte de semnarea documentului, directorul MIL MED COE, col. dr. László Fazekas a declarat: “Astăzi semnăm o înțelegere după o lungă cooperare între DSU și Centrul de excelență (MIL MED COE). Prin acest document ne asigurăm că va continua colaborarea noastră în special în domeniul pregătirii medicale, pentru că este evident că, în această situație geopolitică, avem nevoie de cel mai bun sistem medical pentru forțele NATO. Pentru a avea acest sistem, trebuie să ne asigurăm că personalul medical civil este la standardul NATO. Centrul NATO lucrează pentru a asigura standardul impus de toți furnizorii de servicii medicale pentru forțele NATO. Această înțelegere va crește reziliența forțelor NATO. Mă bucur că există o bună cooperare între DSU și NATO. Fără suport civil, nu am putea câștiga un război dacă am fi nevoiți să o facem. În aceste timpuri, în care avem agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, trebuie să ne asigurăm că suntem pregătiți să sprijinim forțele noastre”.

Acesta a precizat exercițiile și pregătirea comună vor continua. “Aceste exerciții ne-au ajutat să înțelegem cum să colaborăm cu structurile civile în cazul unui război, pentru că au fost simulate situații de război. Pe lângă aceste exerciții, vom continua pregătirile profesionale medicale. Echipele noastre de pregătire vor veni în România unde vor continua această activitate. Prin realitatea virtuală vom economisi timp și resurse și ne permite să avem exerciții extinse și pregătire profesională”.

Referindu-se la evaluarea care are loc în aceste zile în România, dr. László Fazekas a spus că aceasta va asigura structurile NATO că furnizarea de servicii medicale se ridică la cele mai înalte standarde ale alianței. “Sunt bucuros că am început evaluarea la Târgu Mureș. Procesul de verificare este asigurat de echipe internaționale de specialiști. Este prima dată în istorie când evaluăm servicii medicale civile. Fără civili, nu vom putea avea grijă de pacienți în cazul unor războaie la scară mare”, a mai spus acesta.

Dragoș Bardoși

Lasă un comentariu