Sala Mică a Palatului Culturii a fost neîncăpătoare, vineri, 19 iulie 2024, cu ocazia conferinței “Sub semnul latinității: națiunea română”, care l-a avut ca invitat pe președintele Academiei Române, istoricul Ioan-Aurel Pop. Evenimentul a fost organizat de Institutul “Gheorghe Șincai”, Protopopiatul Greco-Catolic din Târgu Mureș și Biblioteca Județeană Mureș. Alături de distinsul oaspete, la conferință au participat: prof. univ. dr. Cornel Sigmirean, director al Institutului “Gheorghe Șincai”, și PS Cristian Dumitru Crișan, episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș. Moderator a fost prof. univ. dr. pr. Cristian Barta, decanul Facultății de Teologie Greco-Catolică din cadrul UBB Cluj-Napoca.
La finalul conferinței, președintele Academiei Române alături de invitați au depus flori la Grupul Statuar al Școlii Ardelene.
Dovezi istorice privind latinitatea națiunii române
Președintele Academiei Române a prezentat mai multe dovezi istorice privind latinitatea națiunii române, subliniind faptul că încă de la sfârșitul mileniului I toată lumea știa că suntem latini.
“Încă de la sfârșitul mileniului I și începutul mileniului al II-lea avem mărturii că această latinitate era constatată. Mai puțină lume știe că și românii, și străinii știau că românii sunt de origine romană. De unde știau? Pentru străini, factorul cel mai evident era limba. Mai ales italienii erau convinși că vorbim o limbă de origine latină; cei needucați ziceau că româna e o italiană stricată, iar cei educați ziceau că e o latină stricată.
Papii s-au bucurat să găsească aici o terra romana și oamenii nu se întreabă azi atât de mult cum s-a format acest popor latin la porțile Orientului. Asta deja e lucru cucerit. Ei se miră cum ne-am păstrat, cum am putut dăinui. Dacă suntem de acord cu toții că un împărat roman numit Aurelian a decis părăsirea Daciei. De atunci au trecut peste 1700 de ani și noi am rămas. Aceasta este enigma. Nu latinitatea”, a spus Ioan-Aurel Pop.
El a făcut referire și la faptul că primul președinte al Academiei Române, Ion Heliade Rădulescu, a scris o carte despre faptul că limba română este un dialect al limbii italiene.
“Și totuși vreau să vă reamintesc că și latinitatea mai e pentru mințile unora, chiar români, o ciudățenie pe care o acceptă foarte greu. Acum, de când istoria se face în stil deconstructivist, când neomarxiștii și progresiștii ne învață să nu mai respectăm cronologii, să nu mai facem comparații, să nu mai avem curente culturale și chiar literare și să amalgamăm totul într-o formă de primitivism cultural, sigur că unora nu le vine greu să spună că suntem cu totul altceva decât romani. Dar vreau să vă spun un lucru: susținerea originii romane a românilor nu a fost o chestiune de conjunctură. Nu a apărut din nevoi propagandistice”, a spus academicianul.
“Lumea se întreabă de ce suntem noi obsedați de origine. Nu suntem doar noi obsedați, toate popoarele s-au întrebat de unde vin. Polonezii, într-un timp, prin secolul XVI, șleahta lor, adică elita nobiliară, știau că se trag din sarmați, ceea ce era minciună. Ungurii învățau că se trag din huni - toți cronicarii unguri scriu treaba asta, cei medievali - ceea ce știm că nu e adevărat. Unii francezi învățau tot în secolul XVI că se trag din troienii lui Paris, de unde ar veni numele de Paris și că sunt urmașii troienilor, când, de fapt, ei erau galo-romani. Toate popoarele s-au străduit să afle de unde vin, unii au știut mai bine, alții au știut mai rău”, a explicat președintele Academiei Române.
El a prezentat pe scurt și prima dovadă scrisă a faptului că un papă a recunoscut faptul că suntem romani. Este vorba despre schimbul de epistole dintre Ioniță Caloian, conducătorul celui de-al doilea Țarat Bulgar între anii 1197-1207, și Papa Inocențiu al III-lea, care îi răspundea țarului bulgar că știe că poporul dintre Dunăre și Carpați se trage de la Roma.
Despre importanța originii noastre romane
Ioan-Aurel Pop s-a referit și la motivele care au stat la baza adoptării latinității ca bază solidă pentru mișcarea de eliberare națională. “În țările Europei Centrale începuseră mișcările de eliberare națională ale slovacilor, ale cehilor, și chiar ale ungurilor, ale croaților și, firește, ale românilor, ale sârbilor, tuturor celor care aveau părți în imperii și erau despărțiți. Și ideea de bază era atunci că există popoare cu istorie și popoare fără istorie. Noi, românii, eram trecuți la popoarele fără istorie, că nu reușiserăm să formăm un imperiu, un regat, un principat care să fie mare și să dăinuiască”.
“De ce (cărturarii români - n.r.) i-au lăsat deoparte pe daci? Pentru că dacii erau barbari, dacii erau un popor primitiv, romanii erau culmea civilizației. Ideea lor a fost: spunem de-acum încolo că suntem urmașii romanilor”, a arătat academicianul, care a oferit, în acest context, și o serie de argumente istorice din perioada în care Dacia a fost ocupată de romani.
“Lumea care își închipuie că dacii erau câtă frunză, câtă iarbă nu știe ce vorbește, pentru că densitatea... Pe mine mă interesează numărul (dacilor - n.r.). Densitatea în acele vremuri era de unu, maxim doi locuitori pe kilometru pătrat în afara Imperiului Roman. Dacă romanii au cucerit 250.000 de kilometri pătrați, erau cam două sute cincizeci de mii de oameni în cel mai bun caz. Numai că Dacia a fost secătuită de bărbați în cei douăzeci de ani de războaie. Nu au fost numai două războaie. Au fost ciocniri aproape permanente, încât Decebal a fost obligat să ridice băieții cruzi la luptă că nu mai erau bărbați în 106. Și atunci au venit peste femei, bătrâni, copii, amărâți vai de capul lor, 40.000 de soldați romani, legionari, trupe auxiliare. Fără îndoială și dacii au creat o civilizație, dar n-am nicio dovadă că au știut să scrie. Preoții daci foloseau litere latine sau grecești. Poveștile cu tăblițele de la Sinaia și cu Codicele Rohonczi, vă rog să nu le ascultați. Iertați-mă, astea sunt toate basme de adormit copii. Specialiștii Academiei Române le-au studiat și le-au văzut. Să știți că și în trecut, ca și acum, erau falsificatori din belșug. Unii se distrau falsificând lucruri. Scrisul dacic îl avem pe câteva litere. Avem nume de plante medicinale, avem câteva nume comune, de, să zicem, tarabostes sau terminația dava de la anumite localități, care înseamnă cetate probabil: Piroboridava, Argedava și așa mai departe. Viață urbană n-au avut (dacii - n.r.). Gândiți-vă ce însemnau orașele romane atunci. Gândiți-vă când au venit buluc romanii aici, ca într-un fel de Eldorado, când căutau aur în California în secolul XIX în America, pentru a se îmbogăți toți. O să ziceți da, dar nu erau italieni. Da, dar toți vorbeau latinește, era lingua franca. Nu vorbeau bine, de aia româna e o latină stricată. Am moștenit și noi din latina vulgară ceea ce am moștenit. Dar astăzi, dacă ieșim pe stradă și facem o anchetă, 80% din cuvintele folosite de oamenii de pe stradă, români, sunt cuvinte de origine latină. Nu sunt moștenite toate de acum 2000 de ani. Unele au intrat ca neologisme din limba franceză, din limba italiană. O să spuneți da, dar acum intră din engleză. Da, dar știți că 70% din cuvintele limbii engleze sunt de origine latină, că au intrat prin franceză.”
Școala Ardeleană, rol esențial în crearea conștiinței latine
Președintele Academiei Române a făcut referire și la rolul corifeilor Școlii Ardelene în crearea conștiinței latine. “Inochentie Micu, ales și numit episcop în 1729, la vârsta de 37 de ani, scrie, citez: «Deși națiunea noastră, după intrarea ei cu Traian în această Dacie, sub felurite împrejurări ale timpului și în felurite chipuri, a fost apăsată încât te miri că mai trăiește.» Eu am copiat doar ideea asta frumoasă. El avea conștiința latinității. Și tot în ideea asta, episcopul a avut de învățat din Hronicul lui Dimitrie Cantemir, dintr-un manuscris cumpărat de el de la Viena, de
la un negustor care îl adusese de la Sankt Petersburg…
În memoriile sale, episcopul numește poporul său în forme interesante, citez: romano - valahi, populus - romano - valahicus și națio - romano-valahica. El știa bine că românii nu-s recunoscuți ca națiune, dar în ruptul capului n-ar fi renunțat la cuvântul națiune, pentru că pentru asta a luptat și biserica, și el”, a spus Ioan-Aurel Pop.
“Limba supreme nici nu trebuie declarată prin Constituție, e limba română”
“Anumite acte pe care le facem noi în această țară când luăm decizii arată că suntem iresponsabili. Și de-aia ar fi bine, cum se zice aici în Ardeal, să ne mai luăm pe seamă, să cugetăm un pic și să nu luăm decizii grăbite. Nu e o rușine să spui că ești roman, nu e o rușine să spui că limba ta e frumoasă și armonioasă. Fiecare popor spune asta despre limba lui. Am obligat eu pe cineva să învețe limba mea? Într-o țară care se numește România și care la cel mai nou recensământ arată că 90% din locuitori sunt etnici români și zece la sută sunt minorități, acum în această țară limba supremă nici nu trebuie declarată prin Constituție, e limba română. Orice inscripție trebuie să fie în limba română și sub numele românesc n-am decât să traduc în toate limbile Pământului dacă vreau. Dar e o rușine să pun în limba engleză tot. Vă rog să ieșiți pe străzile din Târgu Mureș să vedeți că firmele sunt în limba engleză. Dar de când ne-am făcut englezi cu toții? Deci, ce ne-au învățat reprezentanții Școlii Ardelene, într-o vreme când ei erau paria, erau la marginea societății fiind valahi? Ne-au învățat demnitatea! Și cu asta vreau să închei: avem datoria să-i învățăm pe copiii noștri demnitatea!”
Dragoș Bardoși
D.B. (sursa foto: Institutul “Gheorghe Șincai”)
