Microplasticele pătrund adânc în organismele peștilor

Distribuie pe:

Omniprezente în mediu, microplasticele pătrund adânc în organismele peștilor, ajungând în număr mare în fileurile pe care le consumăm, relevă un studiu canadian publicat miercuri și realizat în apropiere de Toronto, informează AFP preluat de Agerpres.

Analizând 45 de pești de apă dulce dintr-un lac aflat într-o zonă urbană și industrială din estul canadian, cercetătorii de la Universitatea din Toronto și de la Ministerul Mediului al provinciei Ontario au constatat că aceștia conțineau în medie 138 de microplastice per exemplar, de 17 ori mai mult decât estimările studiilor anterioare.

Ei au stabilit, de asemenea, că fiecare file de pește conținea în medie 56 de particule de microplastice, se arată în studiul publicat în revista Environmental Health Perspectives.

“Am fost surprinsă, puțin descurajată chiar”, a mărturisit cercetătoarea principală Madeleine Milne, care dorea “să pună în evidență faptul că microplasticele pot pătrunde în fileuri”, partea din pește pe care o consumăm cel mai mult.

Acești poluanți, dintre care unii au fost descoperiți până în Antarctica, sunt rezultatul degradării fizice și chimice a unor obiecte a căror descompunere durează sute de ani.

De cele mai multe ori invizibile cu ochiul liber, aceste particule sunt formate din polimeri și alți compuși toxici având dimensiuni cuprinse între 5 mm și o miime de milimetru.

Impactul lor, în special asupra sănătății oamenilor care le consumă, a fost studiat doar de la începutul anilor 2000, însă este încă puțin cunoscut și necesită cercetări suplimentare, potrivit unui raport recent al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).

“Am observat, de asemenea, multe particule de cauciuc (...) care provin probabil din uzura anvelopelor de-a lungul timpului”, a adăugat Madeleine Milne.

“Este important ca oamenii să fie conștienți de gradul de contaminare a diferitelor alimente pe care le consumă”, a completat cercetătoarea, subliniind necesitatea unei analize geografice la scară largă, în special în apropierea surselor de microplastice.

Mai multe studii au arătat că aceste particule pot avea diverse efecte nocive asupra peștilor, în special efecte negative asupra creșterii, dar și asupra ratelor de reproducere și supraviețuire.

Lasă un comentariu