Canotoarele mureșene medaliate cu bronz

Distribuie pe:

Municipiul Iași a găzduit, zilele trecute, două competiții de canotaj rezervate juniorilor, organizate de Federația Română de specialitate și la care au participat și mai mulți canotori de la CS Mureșul Tg. Mureș. La primul concurs, Cupa Federației, care a constituit și criteriu de selecție pentru loturile naționale, Marina Balint a obținut medalia de bronz în proba de simplu, rezultat în urma căruia s-a calificat la Balcaniada din Turcia. Cezara Necula, locul 31, și-a confirmat și ea prezența în lotul național de junioare, iar Mario Cîmpean, locul 14 la masculin, a întrunit condițiile pentru asigurarea finanțării centralizate. Ceilalți sportivi mureșeni s-au clasat după cum urmează: Alexandru Țițiu - locul 36, Tudor Cantor-locul 49 și David Bâta - locul 50. La cea de-a doua competiție, Cupa României de juniori, Marina Ariana Balint și Cezara Necula au cucerit medalia de bronz la dublu rame. Canotorii de la CS Mureșul, antrenați de Claudia Balint, își continuă în această perioadă antrenamentele în vederea viitoarelor competiții, prima dintre acestea fiind Campionatul Național de seniori, care va avea loc în luna august, la București, imediat după Jocurile Olimpice de la Paris. La Olimpiadă, canotajul românesc are 45 de sportivi calificați, aceștia urmând să concureze în 12 din cele 14 probe ale competiției. (Foto: Claudia Balint/facebook)

Sorin Crăciun

Lasă un comentariu