Arhiepiscopia Otrodoxă Română a Alba Iuliei - Praznicul Cincizecimii la biserica “Sfinții Trei Ierarhi” din cartierul târgumureșean Dâmbu Pietros

Distribuie pe:

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu, în data de 23 iunie 2024, când creștinii ortodocși au prăznuit Pogorârea Duhului Sfânt, biserica ortodoxă din cartierul târgumureșean Dâmbu Pietros a găzduit un frumos recital de pricesne, susținut de către tânăra interpretă Silvia Timiș, originară din Maramureș. Pe lângă bucuria comuniunii liturgice ocazionată de strălucitul Praznic al Cincizecimii și audierea cântecelor religioase interpretate inspirat de către Silvia Timiș, a oferit o notă aparte sărbătorii și faptul că mulți dintre credincioșii prezenți au îmbrăcat haina populară, respectiv ia, a cărei zi internațională este marcată pe 24 iunie, anul acesta în a doua zi de Rusalii.

În acest context mistagogic al Pogorării Sfântului Duh, pentru accentuarea sfințirii întregii lumi prin venirea Duhului Sfânt, așa cum este tradiția de Rusalii, în fața bisericii a fost oficiată slujba de sfințire a apei (Aghiasma mică), binecuvântarea spicelor de grâu și sfințirea cosmică a creației, a grădinilor, a țarinilor și a tuturor locurilor cultivate de creștini, prin rugăciuni specifice, spre aducerea de rod însutit. Mulțumim Bunului Dumnezeu pentru frumosul Praznic, pentru harul și pacea cu care enoriașii sau întors la casele lor, credincioșilor prezenți care au dat dovadă de multă răbdare și cumințenie și, totodată, membrilor Consiliilor Parohiale care s-au îngrijit de organizare.

Pr. Nicolae Ludușan

Pr. Mircea Ungur

Pr. Cosmin Maftei

1 comentariu

  1. Acustal Romania 26 iunie, 2024 at 17:48 Răspunde

    Ce înseamnă pentru comunitatea ortodoxă și pentru tradițiile locale sărbătorirea Cincizecimii într-un cadru atât de autentic și încărcat de simboluri tradiționale? Cum contribuie recitalul de pricesne și participarea credincioșilor în ia la păstrarea identității culturale și spirituale românești în contextul contemporan? În ce fel astfel de evenimente sporesc coeziunea și valorile comunității locale?

Lasă un comentariu