Peste 17.000 de locuitori din 31 de localități de pe Câmpie și de pe Valea Nirajului vor beneficia de apă potabilă, în urma a două investiții în valoare de 50 de milioane de euro

Distribuie pe:

Anunțul a fost făcut miercuri, de Consiliul Județean (CJ) Mureș, președintele acestuia, Peter Ferenc, precizând că locuitorii din Tăureni sunt primii care beneficiază de apă potabilă prin noile conducte și că proiectul pentru zona de Câmpie, Luduș-Grebenișu de Câmpie, se apropie de finalizare.

Prin acest proiect, 12 localități din șase comune din zona de Câmpie vor beneficia de apă potabilă, iar rețeaua de apă potabilă construită va deservi aproximativ 9.000 de locuitori din comunele Sânger, Tăureni, Zau de Câmpie, Miheșu de Câmpie, Șăulia și Grebenișu de Câmpie.

“Am pornit această investiție aproape de la zero, am construit aducțiunea principală, am construit 74 kilometri de conducte de apă, am instalat trei stații de pompare și rezervoare de apă pentru a furniza apă potabilă de bună calitate locuitorilor din satele din Zona de Câmpie. Vestea bună este că am reușit să economisim bani pe parcursul proiectului și datorită acestui lucru avem posibilitatea de a conecta și comuna Papiu Ilarian la acest sistem, asigurând apă potabilă locuitorilor acestui sat (...) În Tăureni, sistemul este deja în funcțiune și apa curge la robinet, iar în celelalte localități, alimentarea cu apă va fi pornită până la sfârșitul lunii. Ultima comună care va fi conectată la rețea va fi Grebenișu de Câmpie, unde apa curentă va fi disponibilă abia în luna iulie”, a declarat președintele Consiliului Județean Mureș, Péter Ferenc, într-un comunicat de presă: “În Valea Nirajului, am finalizat rețeaua de apă în 19 localități din comunele Crăciunești, Acățari, Bereni și Măgherani. Sistemul de aici va fi operațional în luna iulie, după care aproximativ 8.000 de locuitori din comunele în cauză vor avea acces la apă potabilă prin conducte. Până în prezent am mobilizat 50 de milioane de euro pentru dezvoltarea rețelei de apă din cele două regiuni ale județului Mureș, în parteneriat cu Compania Aquaserv”.

Potrivit președintelui CJ Mureș, există și alte proiecte pentru extinderea rețelelor de apă potabilă în 26 de comune, înființarea unor stații de tratare a apei și construirea sistemului de canalizare.

Lasă un comentariu